După 1-0 cu Oțelul, Andrei Vochin prezintă curiosul caz al lui Mihai Toma de la FCSB: „Pare să-și fi uitat menirea. Corpul joacă, dar sufletul lipsește”

Într-o echipă precum FCSB, unde presiunea performanței este mai mare decât oriunde în Superligă, tinerii jucători sunt adesea aruncați în arenă înainte ca sabia lor să fi fost bine ascuțită. Un astfel de caz este cel al lui Mihai Toma, jucător Under 21 care, deși bifează prezențe constante, pare mereu în contratimp cu așteptările. Aseară, cu Oțelul, seria a continuat cu încă o prestație ștearsă, încheiată după 45 de minute cu încă o lăsare la cabină.

Mihai Toma Alimoș– eroul rătăcit în propria poveste

De când a primit botezul primului eșalon, cifrele lui vorbesc sec și dur: 32 de meciuri în Superligă, zero goluri și un singur assist. Într-un fotbal în care statistica dictează cariere și etichetează viitorul, aceste date sunt greu de apărat. Toma a fost folosit în diverse roluri – extremă, fundaș dreapta – dar în niciunul n-a părut să-și regăsească rostul. Corpul joacă, dar sufletul lipsește.

Și totuși, acel singur assist nu e doar un detaliu statistic. El poate fi o mărturie. Pentru că a fost realizat din poziția în care Toma se simte cel mai bine, cea de inter. Un rol mai retras, mai cerebral, în care efortul fizic brut este echilibrat de creativitate, de timing, de viziune. Acolo, și numai acolo, Toma a dat un semn că poate fi mai mult decât o bifă în regulamentul Under 21. Doar că acolo ar trebui să se bată cu Olaru și cu Tănase, printre alții.

Toma Alimoș – și un alt Toma, rătăcit în luptă

În balada „Toma Alimoș”, eroul pornește singur împotriva nedreptății, într-o confruntare care îl depășește numeric, dar nu moral. Toma Alimoș știe ce are de făcut și moare cu sabia în mână, demn, după ce și-a dus lupta până la capăt. Mihai Toma, în schimb, pare să fi fost aruncat într-o bătălie fără cauză și fără armele potrivite.

Diferența este esențială: unul își asumă lupta, celălalt e trimis în luptă. Fără context, fără coerență. Într-un club unde tinerii sunt adesea sacrificați în numele rezultatului imediat, nu e de mirare că un jucător precum Toma pare pierdut. El nu are șansa să-și definească stilul, pentru că este mereu adaptat nevoilor momentului. FCSB nu construiește caractere, ci caută soluții rapide.

Unde greșim?

Criticile curg – suporteri, analiști, chiar și oameni din club pun tunurile pe Toma. Însă puțini se întreabă de ce un jucător convocat constant la naționalele de juniori nu confirmă în campionat? Sau de ce, în ciuda evidenței, el este forțat să joace pe poziții care nu-l reprezintă?

Greșeala este una colectivă. Tinerii nu pot crește în haos. Au nevoie de timp, de încredere, de repere clare. De perioade de acomodare la cluburi mai mici, unde să joace pe pozițiile lor, mai ale în cazul celor ca Toma, pe care fizicul nu-l ajută încă să se bată cu seniorii. Toma nu este încă pierdut, dar continuarea actualei traiectorii îl duce inevitabil spre o carieră mediocră, nu pentru că nu are talent, ci pentru că nimeni nu i-a oferit contextul potrivit.

Din nou la baladă

Spre deosebire de Toma Alimoș, care știa cine e și pentru ce luptă, Mihai Toma pare să-și fi uitat menirea. Dar poate nu e târziu. Poate acel assist, acel unic semn de viață, e începutul unei povești diferite. Poate că, într-un sistem mai sănătos, va fi lăsat să joace acolo unde se simte el însuși.

Poate că, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom putea înceta de a da cu pietre în el și vom înțelege că Toma Mihai nu are parte încă de lupta lui dreaptă și, implicit, de șansa de a câștiga.

• 2007 e anul de naștere al lui Mihai Toma, în condițiile în care Regula U21 ar permite folosirea jucătorilor născuți în 2004, deci cu 3 ani mai mari