După Botoșani – Dinamo 1-1, Andrei Vochin amintește adevărul suprem al meseriei de portar: „Destinul celor cu stomacul tare”

Acum câțiva ani, un bun prieten m-a sunat, fericit, să-mi spună că fiul lui s-a apucat de fotbal și vrea să se facă portar. Simțindu-mi ezitarea din glas, completată de o ironie pe care mi-o permiteam cu fostul meu coleg de bancă („ce-ai cu el, a luat note mici la școală?”), m-a întrebat de ce nu-l încurajez în demersul lui. Ultima etapă din Superligă mi-a adus aminte de acel dialog și, sincer, mă bucur că băiețelul lui a schimbat între timp postul.

Andrei Vochin și-a adus aminte de dialogul cu un prieten după CFR Cluj – Rapid 3-0 și FC Botoșani – Dinamo 1-1

Pentru că jobul de portar e o meserie cu termen de valabilitate emoțională scurt, dar cu garanție perpetuă a nefericirii. În CFR – Rapid și, aseară, în Botoșani – Dinamo, portarii Aioani și Anestis au fost, în mod incontestabil, cei mai buni de pe teren.

Rapidistul a avut patru intervenții senzaționale — din acelea pe care le vezi doar în compilații de final de sezon —, iar grecul din poarta moldovenilor a repetat duelul din tur de la CFR Cluj, făcând minuni în fața atacanților dinamoviști.

Portarul, destinul celor cu stomacul tare

Și totuși, ironia crudă a fotbalului se cuibărește exact în punctul dintre înger și demon. Pentru că, în aceleași meciuri în care au ținut echipele în viață, ambii au și greșit grav, cu impact direct în scorul final. Aioani a calculat prost un plonjon, iar mingea, ingrata, a ales să-l contrazică fix atunci când tribunele se pregăteau să uite faza.

Anestis, după ce se transformase în generator de neputință pentru adversari, a scăpat o minge banală, prea banală, având singura scuză că execuția greșită a lui Opruț, care, de fapt, a vrut să centreze, a fost ceea ce am putea numi ”no-look goal”.

Andrei Vochin, despre postul de portar

Așa e soarta portarului: poți face tot ce trebuie, poți opri tot ce pare imposibil, dar o singură greșeală — chiar și după o oră de miracole — resetează totul. La atacanți se numește „zi proastă”. La fundași — „neatenție”. La portari, diagnosticul e altul: „nenorocitule, ne-ai nenorocit!”. Niciun alt post din fotbal nu produce treceri atât de brutale de la icoană la responsabilul moral al tuturor dezamăgirilor.

Când un portar greșește, e vinovat pentru întreaga istorie a clubului, pentru ratarea calificării din o-mie-nouă-sute-toamna, pentru gazon, pentru retrogradare, pentru nervii suporterilor, pentru vremea urâtă. Și, dacă are nenorocul să fie străin, e vinovat și pentru geopolitică.

Aioani și Anestis au demonstrat adevărul suprem al meseriei de portar

De-aia mi-am permis ironia cu prietenul meu. Nu pentru că băiatul n-ar putea fi talentat, ci pentru că portarul e singurul fotbalist care se antrenează pentru a fi iubit rar și judecat mereu. Și totuși, paradoxal, fără ei, statistica ar fi doar o listă de scoruri ridicole.

Aioani și Anestis au demonstrat încă o dată adevărul suprem al meseriei lor: ca portar, nu trăiești între alb și negru — trăiești între extaz și execuție. Și trebuie să ai stomac pentru amândouă.