După câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv de campioană la fotbal feminin, Farul a obținut bronzul național la U16!

Farul Constanța a bifat o nouă performanță la finalul acestui sezon. „Marinarii” au obținut bronzul la categoria U16.

Jun 1, 2025 - 21:00
 0  1
După câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv de campioană la fotbal feminin, Farul a obținut bronzul național la U16!

Farul Constanța a încheiat sezonul la seniori pe locul 5 din play-out-ul Superligii. „Marinarii” au excelat în schimb la fotbal feminin, unde a celebrat câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv de campioană, iar acum au obținut bronzul la categoria U16.

Farul Constanța are viitorul asigurat. Performanța atinsă la categoria U16

Duminică dimineață, 1 iunie, Farul Constanța U16 a jucat la Buftea, meciul pentru bronzul național al Ligii Elitelor U16. „Marinarii” au evoluat contra reprezentativei U16 a celor de la Universitatea Cluj.

Meciul a fost o reeditare a finalei Cupei Elitelor U16, disputată cu o săptămână înainte, când trofeul a mers în vitrina ardelenilor. De data aceasta, Farul și-a luat revanșa.

Mai exact, tinerii jucători pregătiți de Marius Axinciuc au reușit să se impună cu scorul de 3-2, obținând astfel bronzul în campionatul național U16. Farul a condus cu 3-0 la pauză.

Golurile au fost marcate de Gabriel Sanda (28), Sergiu Rezmiveș (30) și Alexandru Telehoi (33). U Cluj a punctat de două ori prin David Grama (46) și Alex Orban (84), însă a fost insuficient.

Ce echipe au aliniat Marius Axinciuc și Ovidiu Sărmășan în meciul Farul U16 – U Cluj U16

Antrenorii celor două echipe de tineret s-au bazat pe următoarele formații de start:

  • Farul U16: Taș Baran – Carabaș, Plugaru, Dumitra, Telehoi – Sanda (74 Buzămurgă), Seceleanu, Iordache – Goncear (66 Mihai), Rezmiveș (82 Șifiringă), Marincean.
  • U. Cluj U16: Avram – Știrbul, Lazăr, Bran, Olariu – Grama, Moldovan, Orban – Mahalean, Bodnar, Taloș. Rezerve: Breban – Pichiu, Iacob, Lazăr, Ciortea, Buturoagă, Hădărean, Bejan, Aștilean.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow