După ce l-au ratat pe David Popovici, americanii au dat lovitura și au furat următoarea stea a natației Românești: „Va fi în top!”
Refuzul lui David Popovici de a merge în America nu i-a descurajat pe aceștia, care au "furat" României una dintre cele mai talentate sportive
Este binecunoscut apetitul celor din Statele Unite când vine vorba de sportivi de mare talent, iar nici David Popovici nu a scăpat de dorința acestora de a-l convinge să meargă peste ocean.
Americanii dau lovitura: refuzați de David Popovici, au convins-o pe Brigitta Vass să accepte bursa
Acum, însă, după ce sportivul legitimat la Dinamo a preferat să rămână în țară, americanii nu s-au lăsat și au reușit să o convingă pe Brigitta Vass (18 ani), înotătoare care aparține de clubul CSM Constanța. Aceasta a acceptat o bursă de la Universitatea Southern California (USC) și din toamna anului 2026 va face parte din programul acestora. Va locui și se va antrena exclusiv în Statele Unite, iar această mutare este văzută ca fiind una de impact de către jurnaliști.
„Pe baza timpilor convertiți ai lui Vass, se preconizează că ea se va califica pentru finala campionatului la 100 m bras și 200 m bras, precum și finala «B» la 400 m mixt. Aducerea Brigittei Vass la USC, echipa Trojans va fi în top cu celor patru pretendente la titlu în Big Ten, pe baza punctajului pe care Vass l-ar fi putut obține în sezonul trecut. Acest total ar fi propulsat Trojans peste Wisconsin, pe locul 4, cu topul din sezonul trecut”, scriu cei de la SwimSwan.
Cine e Brigitta Vass, sportiva din România care urmează să meargă în Statele Unite
În 2024, Brigitta Vass a reprezentat România la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta, competiție de cel mai înalt nivel, unde s-a confruntat cu cele mai valoroase înotătoare din lume. Sportiva s-a clasat pe locul 28 în proba de 200 m bras, cu timpul de 2:25,05, și pe locul 41 în proba de 100 m bras, cu timpul de 1:07,62. Chiar dacă nu a prins finalele, rezultatele sale la o asemenea competiție au confirmat progresul constant pe care l-a înregistrat în carieră.
Pe plan intern, Brigitta Vass a arătat cea mai bună formă la Campionatul Național din 2024. Ea a câștigat patru titluri individuale și a stabilit două recorduri naționale importante, la 100 m bras și 200 m bras. Aceste performanțe i-au consolidat statutul de cea mai valoroasă brașistă a României. Rezultatele din 2024 marchează un pas important în ascensiunea sa sportivă și oferă speranțe pentru viitoarele competiții internaționale. Obiectivul Brigittei Vass rămâne apropierea de finale și, pe termen mediu, calificarea la Jocurile Olimpice.
Care este reacția ta?