După Groenlanda, Donald Trump vrea să anexeze Canada: ”Dacă ar deveni al 51-lea stat al SUA, taxele lor s-ar reduce cu 60%”

Pe lista de ”dorințe” expansioniste a lui Donald Trump, după Groenlanda, a apărut de Crăciun și Canada. Oferta viitorului șef de la Casa Albă pentru canadieni.

Dec 26, 2024 - 12:30
 0  2
După Groenlanda, Donald Trump vrea să anexeze Canada: ”Dacă ar deveni al 51-lea stat al SUA, taxele lor s-ar reduce cu 60%”

După ce în urmă cu câteva zile vorbea deschis despre planul de a prelua Groenlanda de la Danemarca, Donald Trump și-a dezvăluit acum intenția de a anexa Canada și de a o transforma în al 51-lea stat al SUA.

Donald Trump a vorbit, într-un mesaj de Crăciun, despre posibilitatea de a anexa Canada. A promis reduceri de taxe de 60% pentru canadieni

Înainte de sărbători, președintele ales al Statelor Unite ale Americii nu-și ascundea intenția de a prelua Groenlanda, teritoriu autonom aflat în componența Danemarcei, stat membru al Uniunii Europene.

Acum, într-un mesaj postat de Crăciun, Donald Trump și-a expus cea mai puternică ofertă de până acum pentru a prelua Canada, oferind cetățenilor canadieni o reducere de taxe cu 60% dacă acceptă să se alăture SUA și să devină al 51-lea stat american.

Președintele ales a sugerat în ultimele zile o extindere teritorială în Canada, Groenlanda și Panama și l-a ironizat pe primul ministru canadian Justin Trudeau numindu-l ”guvernator”.

Oferta de ultim moment a lui Donald Trump către Canada include o reducere a impozitelor cu 60% în schimbul statutului de stat al SUA. Într-un mesaj pe platforma sa, Truth Social, Trump a urat un Crăciun fericit tuturor, ”inclusiv soldaților minunați din China, care operează cu dragoste, dar ilegal, Canalul Panama”.

Apoi i-a urat ”Crăciun fericit” și premierului canadian Justin Trudeau, numindu-l ”guvernator”. ”De asemenea, (n.r. urare de Crăciun fericit!) guvernatorului Justin Trudeau al Canadei, ale cărui taxe pentru cetățeni sunt mult prea mari.

Dar, dacă Canada ar deveni al 51-lea stat al nostru, impozitele lor s-ar reduce cu peste 60%, afacerile lor s-ar dubla imediat și ei ar fi protejat militar ca nicio altă țară din lume”, a scris Trump.

Acest mesaj neașteptat vine pe fondul retoricii crescânde a lui Donald Trump despre expansiunea teritorială. În ultimele zile, el a prezentat ideea de a încorpora Groenlanda și Panama în partea SUA.

Recent, Justin Trudeau a sugerat că Trump ar glumi despre anexarea țării sale. Cu toate acestea, cei doi s-au întâlnit recent la vila lui Trump Mar-a-Lago din Florida pentru a discuta despre amenințările lui Trump de a impune un tarif de 25% asupra tuturor bunurilor canadiene.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow