E cea mai mare țeapă pentru românii care vor să-și renoveze casele și apartamentele. Ce s-a întâmplat după ce au achitat chiar și 4000 de lei avans pentru lucrări
Tot mai mulți români care vor să-și renoveze casele și apartamentele iau o țeapă uriașă din partea ”maiștrilor”. Cum procedează aceștia și cum fug cu banii, fără să facă nimic.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/teapa-romanii-renoveze-casele-apartamentele-muncitor.jpg?#)
O țeapă uriașă și extrem de costisitoare pentru victime ia proporții în România. Cetățenii care vor să-și renoveze casele și apartamentele cad victime unor așa-ziși meseriași. În realitate, aceștia nu sunt decât niște impostori.
Mare atenție dacă vreți să vă renovați casele și apartamentele. Ce țeapă își iau tot mai mulți români
Anual, mii de români trec prin procesul de renovare a locuinței. Fie că locuiesc la casă sau la bloc, conaționalii noștri recurg la astfel de lucrări menite să le aduc o îmbunătățire a spațiului în care își duc traiul.
Cum cererea este una uriașă, și riscul ca pe piață să întâlnim persoane nu tocmai serioase, dacă nu chiar impostori, este unul uriaș. Apar în spațiul public tot mai multe povești ale unor cetățeni care și-au luat țepe extrem de dureroase.
De exemplu, o familie din Capitală a investit 700 de euro într-o lucrare care trebuia să le renoveze apartamentul. În final, bucureștenii au rămas şi cu şantierul, dar şi fără bani. Muncitorul angajat pentru renovare, de îndată ce a primit banii, s-a făcut nevăzut.
Cum au rămas fără 4.000 de lei alți români
O altă familie a avut ”noroc” de un alt muncitor la fel de neserios. Acesta a stat trei zile pe șantier, adică până a încasat banii – 4000 de lei. Apoi, a dispărut fără urmă. Se pare că nu ar fi la prima abatere.
”Mi-a scris în privat, a venit în aceeaşi și să vadă despre ce e vorba. A venit pe marţi, miercuri. Luni a început munca, a muncit ce a muncit”, a spus păgubita, pentru Observator News.
”El a pus două plăci de rigips şi a tencuit un perete, de 4000 de lei. A zis că nu mai are să-mi dea absolut nimic înapoi”, a mai explicat persoana păgubită.
Sfaturi pentru a vă feri de falșii muncitori
Pe fondul crizei de meseriași din țara noastră, numărul infractorilor a explodat. Experții vin cu sfaturi pentru a evita să devenim următoarele victime. Trebuie să urmăm câteva reguli simple: să cerem recomandări, să verificăm experiența și identitatea meșterului și, acolo unde este posibil, să semnăm un contract.
În toate situațiile, înainte de a angaja un meseriaș, indiferent de lucrare, e obligatoriu să cerem câteva recenzii cu privire la munca lui. Dacă se poate, ar fi bine să analizăm câteva lucrări realizate de acesta pentru a ne asigura că sunt calitative.
Care este reacția ta?






