Echipa națională de fotbal care l-a impresionat pe Nicușor Dan. „Foarte mulți de acolo erau proruși”

Nicușor Dan a fost, cândva, preocupat de fotbal. Echipa națională care a ajuns la inima actualului președinte al României, în timpul unei meci decisiv.

May 27, 2025 - 10:30
 0  2
Echipa națională de fotbal care l-a impresionat pe Nicușor Dan. „Foarte mulți de acolo erau proruși”

Echipa națională de fotbal care a ajuns la inima lui Nicușor Dan. Adrian Constantin, coleg în lotul olimpic de matematică cu actualul președinte al României, a spus totul.

Adrian Constantin și actualul președinte al României, colegi de cameră la Craiova

Nicușor Dan a intrat în atenția tuturor de când a fost ales președinte al României. Publicul a fost interesat de multe detalii legate de viața sa personală, însă puțini știu că printre pasiunile actualului președinte s-a numărat, cândva, fotbalul.

Despre Nicușor Dan a vorbit și Adrian Constantin, un renumit profesor român stabilit în Viena. Adrian Constantin a avut ocazia să dea bacalaureatul în același timp cu Nicușor Dan, la Craiova.

Adrian Constantin, cetățean de onoare al Timișoarei și Nicușor Dan, președinte al României, au petrecut aproape două luni la Craiova, timp în care au fost colegi de cameră la cămin. Renumitul profesor și-a amintit că l-a cunoscut pe Nicușor Dan la concursurile și la olimpiadele la care participau amândoi și nu a putut să nu remarce inteligența acestuia.

Ce pasiuni avea Nicușor Dan în timpul liceului

În timpul petrecut la căminul din Craiova, Adrian Constantin a avut ocazia să îl cunoască mult mai bine pe actualul președinte al României. Inteligent, dar fără a se crede superior, lui Nicușor Dan ”îi plăcea să se bucure de viață”, după cum a remarcat Adrian Constantin.

”Era interesat de muzică, de filme, de fotbal, era și foarte bun la fotbal. Era o persoană care avea o pasiune și un talent pentru matematică, dar avea și mai multe alte preocupări.”. a declarat profesorul Constantin, pentru libertatea.ro.

Echipa națională de fotbal care l-a cucerit pe Nicușor Dan

În timpul liceului, Nicușor Dan nu purta discuții politice, în ciuda faptului că, ani mai târziu, s-a implicat activ în acest domeniu. Nicușor Dan și Adrian Constantin se fereau de astfel de discuții, însă a existat un moment în care au simțit ce înseamnă influența sovietică.

Totul s-a întâmplat în 1988, când Uniunea Sovietică și Olanda au jucat în finala Campionatului European de fotbal. Tot atunci, Nicușor Dan a avut o echipă preferată de fotbal și spera ca aceasta să iasă câștigătoare.

”Stăteam în căminele Liceului Electroputere. S-a transmis acest meci la televizor. Ne-am uitat și noi, cei din lotul de matematică și elevii de la Electroputere. Ce ne-a surprins, și pe mine și pe pe Nicușor Dan, era că noi doream foarte mult să câștige Olanda. Foarte mulți de acolo erau proruși. Țineau cu URSS.

Știu că după meci chiar am discutat cu el, cum e posibil, chiar așa să nu fii conștient că… Argumentul a fost, un elev de acolo ne-a spus, că dacă se întâmplă ceva, rușii ne salvează, nu olandezii.”, a mai declarat profesorul român de la Viena, pentru sursa menționată.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow