Ei sunt cei mai violenți fani ai Bosniei: BHFanaticos! Poliția îi supraveghează peste tot. Foto exclusiv
Bosnia are, la rândul ei, un grup de ultrași periculoși, iar în ziua partidelor poliția este în alertă maximă. Cine sunt cei mai violenți fani ai adversarei României de sâmbătă seară.
Atmosfera din fotbalul bosniac este tensionată, după ce ultrașii au contestat dur Federația de Fotbal din țară. Ca răspuns, oficialii fac tot posibilul să-i restricționeze pe cei mai radicali fani, în special pe cei ai grupării BHFanaticos, în locul din stadion unde de regulă se adună. Chiar și în aceste condiții, suporterii și-ar fi achiziționat aproximativ 900 de bilete în acea zonă, sfidând interdicția inițială.
Unde s-au strâns cei mai violenți fani ai Bosniei
Cu doar câteva ore înaintea partidei cu România, fanii bosniaci de la BHFanaticos s-au adunat pe terasa celui mai mare mall din Zenica, Bingo. Din cauza faptului că sunt foarte violenți, ultrașii sunt monitorizați tot timpul de poliție. Mai ales acum, când între suporteri și Federație este un război deschis. Îmbrăcați cu geci de culoare neagră, fanii discutau între ei și, cel mai probabil, își făceau planul pentru partida cu “tricolorii”.

Câte bilete ar fi cumpărat membrii grupării BHFanaticos
Revenind la biletele pentru meciul cu România, Vico Zeljkovic, președintele Federației de Fotbal din Bosnia, a declarat că ultrașii ar fi achiziționat deja 868 de tichete în sectorul unde asistă, de regulă, la partide.
Liderii grupului BHFanaticos au negat, însă, această variantă. “Cum a ajuns domnul la cifra de 868? A intrat în baza de date și a verificat numele cumpărătorilor? Cum poate cineva să știe dacă persoanele care achiziționează online sunt membre ale grupului nostru?”, au transmis ultrașii pe pagina oficială de Facebook.
Proteste în Bosnia, Federația de Fotbal e direct vizată
De asemenea, fanii radicali au bosniei au demarat un val de proteste în cele mai mari orașe din Bosnia. În Sarajevo, Zenica, Tuzla, Travnik, Bihać, Srebrenik și Gračanica au fost afișate mesaje anti-Federație.
“Nu ne puteți cumpăra” este cel mai des întâlnit slogan, în ultimele săptămâni, în Bosnia. Semn clar că între Federație și ultrași nu pare să mai existe cale de împăcare.
Câți români vor fi prezenți la partidă
Altfel, la partida Bosnia – România sunt așteptați 11.700 de spectatori, dintre care 750 de vor fi români. Partida este deosebit de importantă pentru ambele selecționate.
Cu o victorie la Zenica, “tricolorii” și-ar egala adversara în clasament și ar putea ajunge la barajul de calificare la turneul final mondial din SUA, Mexic și Canada.
Care este reacția ta?