Elev găsit inconștient într-o baie a unei școli din București. Lângă el a fost găsită o sticlă de alcool
Un elev a fost găsit inconștient în toaleta școlii, fiind transportat de urgență la spital. Tânărul ar fi consumat băuturi alcoolice până a leșinat.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/03/ambulanta-1.jpg?#)
Potrivit Realitatea PLUS, elevul a ajuns de urgență la spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Elevul a fost găsit inconștient în toaleta școlii ”Sfânta Maria” din Sectorul 6. Urmează ca o anchetă internă în școală să determine în ce condiții a ajuns elevul să consume alcool în baia școlii, până la leșin.
Elev găsit inconștient într-o baie a unei școli din București
Conform sursei citate, la școală au fost chemați deja părinții copilului urmând a fi interogate mai multe cadre didactice. Reprezentanții Poliției București au comentat acest incident și au confirmat că tânărul, cel mai probabil, consumase băuturi alcoolice. Oamenii legii vor să afle acum cum a reușit elevul să introducă alcool în școală.
”Astăzi, 31 martie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 25 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, în jurul orei 11.00, de către un profesor cu privire la faptul că un elev se află inconștient în baia unității de învățământ, situată în Sectorul 6.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității care au constat faptul că în baia unității de învățământ se afla un adolescent, în vârstă de 17 ani, în stare de inconștiență, iar lângă acesta a fost găsit un recipient cu alcool.
Poliția a intrat pe fir pentru a vedea ce s-a întâmplat
De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj de prim-ajutor care i-a acordat elevului îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital. Cercetările sunt continuate, din oficiu, de către polițiști din cadrul Secției 25 Poliție, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, se arată în comunicatul Poliției.
În urmă cu doi ani, într-o școală din Bihor un elev de 14 ani era încătușat după ce a consumat băuturi alcoolice la școală și a devenit agresiv față de colegi și profesori. Polițiștii l-au imobilizat atunci pe tânăr, după ce acesta a devenit agresiv în momentul în care agenții încercau să-l rețină.
Astfel de incidente nu ar trebui să fie posibile în școlile din România, în condițiile în care accesul cu alcool este interzis în orice unitate de învățământ. Cu toate acestea, unii elevi par să treacă de filtrele impuse de paznici sau profesori, astfel că asistăm la cazuri precum cel din urmă cu mai multe ore din București.
Care este reacția ta?






