Elias Charalambous a anunțat două reveniri importante la FCSB: „Este mult, mult mai bine”
Elias Charalambous a anunțat cum se simt cei doi atacanți de bază de la FCSB, Daniel Bîrligea și Denis Alibec. În ce stadiu se află fotbaliștii după accidentări.
Dacă Denis Alibec a trecut prin mai multe accidentări în acest debut de sezon și este ieșit din formă, Daniel Bîrligea a devenit indisponibil în ultima etapă de campionat, scor 2-2 cu CFR Cluj, și astfel că a ratat convocarea pentru echipa națională. Ce spune antrenorul Elias Charalambous despre atacanții de la FCSB.
Elias Charalambous, detalii despre recuperarea lui Daniel Bîrligea
Daniel Bîrligea este unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB, iar acest lucru s-a simțit în meciurile importante din sezonul trecut, dar și actual, când golurile sale au făcut ca roș-albaștrii să se impună. Din nefericire pentru el, a avut parte de o accidentare musculară în partida cu CFR Cluj și astfel că a ratat meciurile echipei naționale.
Elias Charalambous, aflat la Larnaca înaintea meciului Cipru – România, a dezvăluit că Daniel Bîrligea, după ce a mers la Marijana Kovacevic, este mult mai bine și speră că atacantul va fi apt pentru prima partidă de campionat de după pauza internațională.
„Este mult mai bine. Trebuie să vedem cum se va simți în următoarele zile, pentru a ne da seama dacă va fi pregătit pentru următorul joc. Dar este mult, mult mai bine”, a declarat Elias Charalambous.
Ce spune antrenorul de la FCSB despre Denis Alibec
În cele 6 prezențe în tricoul FCSB-ului din acest sezon, Denis Alibec nu a reușit nicio contribuție decisivă, însă acest lucru s-a datorat și faptului că s-a accidentat în Supercupa câștigată în fața lui CFR Cluj.
Antrenorul Elias Charalambous a transmis că această pauză competițională i-a prins extrem de bine lui Denis Alibec, care s-a antrenat din greu, și că acum atacantul venit de la Farul este mult mai aproape de forma care l-a consacrat.
„Nu era la 100% din cauza accidentării, dar această pauză i-a oferit oportunitatea de a se antrena din greu, pentru a intra în cea mai bună formă. I-a prins bine, a putut să lucreze pentru a fi la 100%”, a completat Elias Charalambous.
Care este reacția ta?