Elias Charalambous, pregătit de infernul de pe Maracana din Belgrad: „Nu joacă tunelul sau atmosfera!”

Elias Charalambous a prefaţat duelul Steaua Roşie Belgrad - FCSB din Europa League. Antrenorul campioanei a dezvăluit că nu îl sperie atmosfera incendiară, ba din contră, îi place să joace pe un asemenea stadion.

Nov 26, 2025 - 21:30
 0  0
Elias Charalambous, pregătit de infernul de pe Maracana din Belgrad: „Nu joacă tunelul sau atmosfera!”

FCSB joacă pe terenul Stelei Roşii Belgrad în a cincea etapă din Europa League. Confruntarea va avea loc joi, de la ora 22:00, şi roş-albaştrii speră să obţină cele trei puncte care să îi readucă pe locurile calificante.

Elias Charalambous, cuvinte mari pentru Steaua Roşie: „Suntem echipe similare, istoric vorbind”

Elias Charalambous a lăudat adversara FCSB-ului, dar a spus că obiectivul echipei sale este doar victoria. Antrenorul campioanei României a declarat că nu este interesat de absenţele din echipa Stelei Roşii Belgrad:

Suntem două echipe similare istoric vorbind. Dacă vorbim despre stilul de joc şi momentul în care ne aflăm, ambele suntem echipe care am câştigat campionatul şi putem spune că în acest sezon puteam face mai mult. 

Astfel de echipe ca ale noastre pot mereu să joace un fotbal minunat. Sper ca mâine noi să performăm foarte bine pentru a câştiga cele trei puncte. Am venit aici cu gândul la victorie şi pentru mine nu mă interesează atât de mult oponentul, mă interesează echipa mea.

Iar dacă vom fi într-o formă bună, putem câştiga meciul. Cu tot respectul pentru adversari, ştim că este un club uriaş. Am avut oportunitatea să joc aici în urmă cu mulţi ani cu Omonia Nicosia”, a spus Charalambous la conferinţă.

Antrenorul FCSB nu este speriat de atmosfera de pe Maracana: „Nu joacă tunelul”

Antrenorul roş-albaştrilor a spus că nu este speriat de atmosfera infernală de pe Maracana din Belgrad, spunând că îi plac meciurile desfăşurate într-un astfel de ambient. Zima va apăra poarta FCSB-ului, iar Charalambous a spus că are încredere totală în toţi jucătorii din lot:

„Nu suntem aici care e echipa mai mare. Avem un meci important. În fotbal, când există jucători incerţi, mereu există posibilitatea să joace. Pentru noi contează cel mai mult FCSB.

Nu contează cine joacă sau nu de la noi, trebuie să fim în formă bună, să performăm pe teren. Dacă adversarii au absenţe, e problema lor. Avem şi noi absenţe, dar nu am nicio scuză. Avem un lot valoros, masiv. 

În această competiţie toate meciurile sunt dificile. Va fi la fel cu Steaua Roşie. Toată lumea spunea înaintea meciului cu Go Ahead Eagles că e o echipă mică. Şi ţin minte că v-am spus că această echipă va câştiga multe puncte în Europa League.

Aşa că toate jocurile sunt dificile. Cred că suntem pregătiţi şi vom încerca să câştigăm cele trei puncte. Am încredere în toţi jucătorii pe care îi am în lot. Referitor la portar (n.r dacă va apăra Zima), cine va apăra va avea şansa de a-şi arăta calităţile. 

Da, este un tunel frumos pe acest stadion, dar nu joacă tunelul fotbal. Şi stadionul este unul de tradiţie. Dar noi suntem cei care jucăm pe teren. Atmosfera este similară ca cea de pe Toumba.

Mentalitatea şi atmosfera sunt similare. Dar asta e una. Meciul se joacă pe teren şi vreau să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Îmi place să joc într-o astfel de atmosferă, pentru mine, pentru jucători”, a spus Chralambous la conferinţă.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow