Eva Nicolescu i-a făcut pe jurații de la Vocea României să plângă! Interpretare magistrală a fiicei președintelui de la Dinamo: „Ești perfectă!”

Eva Nicolescu a avut un moment superb în semifinala de la Vocea României, iar mai mulți jurați au început să plângă. Ce piesă a cântat fiica președintelui de la Dinamo.

Dec 12, 2025 - 21:30
 0  0
Eva Nicolescu i-a făcut pe jurații de la Vocea României să plângă! Interpretare magistrală a fiicei președintelui de la Dinamo: „Ești perfectă!”

Vocea României a ajuns până în faza semifinalelor, iar clubul Dinamo are o reprezentantă. Este vorba despre Eva Nicolescu, fiica președintelui Andrei Nicolescu. După ce a fost votată masiv, tânăra interpretă s-a calificat în penultimul act și nu a dezamăgit deloc prin prestația sa.

Eva Nicolescu, interpretare magistrală în semifinala Vocea României

Eva Nicolescu este una dintre cele mai apreciate tinere artiste din România, talentul său fiind unul aparte. După ce în trecut a concurat la Românii au Talent, fiica lui Andrei Nicolescu a decis ca în acest an să participe la Vocea României.

Decizia s-a dovedit a fi una inspirată, astfel că Eva, prin prisma talentului și curajului, a ajuns până în faza semifinalelor. Făcând parte din echipa lui Horia Brenciu și Theo Rose, fiica lui Andrei Nicolescu a fost sfătuită să interpreteze piesa „Love of My Life” compusă de trupa Queen.

Încă de la primul refren, Eva Nicolescu i-a cucerit atât pe spectatorii aflați în sală sau telespectatorii din fața televizoarelor, cât și pe jurați. Mai exact, Horia Brenciu și Theo Rose au lăcrimat vizibil în timpul cântecului reinterpretat de Eva.

De ce reinterpretat? Fiica lui Andrei Nicolescu a avut un monolog în timpul melodiei, iar acesta a sunat astfel: „Învăț să iubesc și uneori doare. Dar eu pot să am încredere în miracole, în iubirea care te doare, în muzica care spune adevăruri. Vreau să transmit emoția asta cu cei care îmi dau speranță. Voi sunteți iubirea mea!”.

Cum au reacționat jurații după momentul Evei Nicolescu

La scurt timp după momentul Evei, ceilalți jurați față de antrenorii ei au mărturisit că momentul a fost unul superb. Smiley a apreciat piesa aleasă, pe când Tudor Chirilă a amintit de câștigul adus prin prezența sa la concurs.

Irina Rimes a apreciat numărul Evei Nicolescu: „Foarte frumos, mi-a plăcut și inserția în română. Ai o voce extraordinară, îmi doresc să faci neapărat ceva după Vocea României. E nevoie de artiști ca tine în industrie. Ai fi ca o primăvară în această industrie”.

Tudor Chirilă a ținut să o felicite pe Eva după momentul superb: „În mintea mea un artist nu ar trebui să aibă o industrie. Eu îți doresc să rămâi la puterea de a face ce vrei tu fără să faci parte din industrie, dar să spui ce vrei tu ca și cum ai face parte din industrie. Mi s-a părut un moment excelent. Muzica este mai puternică decât orice. Ai o voce excepțională, ești un câștig pentru concursul nostru, pentru cei care ne ascultă. Felicitări pentru nota de jazz pe care ai dat-o cântecului”.

Smiley a ținut să scoată în relief inserția inedită a Evei Nicolescu: „Foarte frumos momentul, foarte sensibilă piesa. Foarte sensibilă și interpretarea ta. Ai explicat faptul că ‘the love of your life’ (n.r. – dragostea vieții tale) nu a venit încă și că dragostea vieții tale va rămâne muzica. Se vede că asta trăiești, asta respiri și asta îți dorești să faci. Ai tot ce îți trebuie pentru a reuși. Felicitări!”.

Theo Rose și Horia Brenciu, în lacrimi după prestația Evei Nicolescu

Atât Theo Rose, cât și Horia Brenciu au vărsat lacrimi în timp ce Eva Nicolescu cânta. Theo Rose o vede pe fiica lui Andrei Nicolescu drept o soră mai mică și e de părere că aceasta va fi o mare artistă.

Theo Rose, încântată de momentul Evei: „Eu mă bucur foarte tare că te cunosc și că îți pot fi parte în acest proces ca o soră mai mare. Ești o bucurie de copil. Ne-am gândit mult la momentul ăsta. Și dacă are sens inserția în română. M-am gândit la tine când am citit că artiștii nu se nasc din aplauze, ci din momentele de a fi vulnerabili. Vei fi o mare artistă!”.

Horia Brenciu susține că Eva Nicolescu este definiția perfecțiunii în ceea ce privește Vocea României: „Eva, dragoste, ești un test pentru noi. Nu știu dacă am trecut eu testul relației cu tine, dar cu siguranță tu ai trecut testul Vocii României. Ai făcut o versiune a ta, emoția a fost a ta. A fost semnătura ta. Ai 17 ani, te îmbrățișez cu drag și de fiecare dată când ai nevoie de mine voi fi acolo. Îți mulțumesc foarte mult. Îți stă părul perfect și ești perfectă!”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow