Exclusiv. Doi români, cercetați în cazul unui jaf la muzeul parizian Marmottan Monet. Lucrări de 1,5 milioane euro, găsite în Satu Mare

Trei opere de artă în valoare de aproape 1,5 milioane euro, furate dintr-un muzeu din Paris, au fost găsite într-o comună din Satu Mare.

May 12, 2025 - 20:30
 0  1
Exclusiv. Doi români, cercetați în cazul unui jaf la muzeul parizian Marmottan Monet. Lucrări de 1,5 milioane euro, găsite în Satu Mare

Doi români, tată și fiu, sunt protagoniști ai unui spectaculos caz de trafic internațional de artă. Autoritățile române, în cooperare cu cele franceze, au descoperit și recuperat în luna mai 2024 trei tapiserii de mare valoare, sustrase din prestigiosul Muzeu Marmottan Monet din Paris. Operațiunea s-a desfășurat în mare secret din cauza solicitării muzeului de a nu face publică dispariția.

Tapiseriile de la Muzeul Marmottan Monet, găsite în România, la o lună după ce au fost declarate furate

Jaful, comis în condiții încă neclare, a fost descoperit abia în aprilie 2024, când Muzeul Marmottan Monet a sesizat dispariția unor tapiserii rare din colecțiile sale de artă decorativă. Oficiul Central pentru Combaterea Traficului de Bunuri Culturale (OCBC) din Franța a declanșat o anchetă de amploare, fiind emise rapid mandate europene de anchetă.

Investigațiile au scos la iveală o rețea bine organizată, cu ramificații în România, Belgia și Franța, care ar fi acționat între 2022 și 2024.

Trei tapiserii ar fi fost sustrase din incinta muzeului și găsite în România. Este vorba despre două opere cu teme religioase, estimate la 800.000 de euro, respectiv 300.000 de euro, plus o a treia creație intitulată ”Moartea urmărind țăranii”, o tapiserie alegorică evaluată la 300.000 de euro.

Potrivit autorităților franceze, bunurile ar fi fost scoase ilegal din Franța în 2023 și aduse în România prin intermediul unor cetățeni belgieni.

Pe fir au intrat polițiștii români de la IPJ Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale, în colaborare cu DIICOT și ofițeri francezi.

Opere de patrimoniu, vândute la portbagaj

Ancheta a condus către Dorolț, o comună din județul Satu Mare, unde doi bărbați, tată și fiu, au fost surprinși în flagrant, în timp ce încercau să vândă cele trei tapiserii, în apropierea cunoscutului Castel Ember Geza din Dorolț.

În portbagajul mașini Volkswagen, deținută de unul din suspecți au fost găsite, de fapt, patru tapiserii, trei dintre ele fiind identificate de specialiști ca fiind cele sustrase de la Marmottan Monet. A patra, o lucrare flamandă cu titlul „Scenă de gen”, realizată în Aubusson, nu figura în patrimoniul muzeal francez și ridica semne de întrebare privind proveniența sa. La prima evaluare, prețul celei de-a patra opere nu e depășește 5-7.000 de euro.

În cele din urmă, s-a stabilit că lucrarea „Scenă de gen”, face parte dintr-un lot de zece opere culturale furate dintr-un depozit francez în iulie 2023, dar despre care autoritățile franceze nu au făcut publice prea multe informații.

Franța a cerut României să preia tot cazul

În încercarea de a atenua consecințele penale, cei doi bărbați care au fost surprinși în flagrant, dar și complicii acestora, au depus o plângere penală împotriva unui presupus vânzător al tapiseriilor. Acesta ar proveni din Hunedoara și le-ar fi vândut operele de artă în schimbul sumei de 15.000 de euro. Ei spun că au verificat bunurile pe site-ul Interpol, însă nu au găsit niciun anunț de urmărire.

Autoritățile române au deschis două dosare penale pentru tăinuire, înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat, însă, în urma coordonării cu autoritățile franceze, s-a decis transferarea anchetei în Franța.

În cadrul unei întâlniri de coordonare desfășurate în ianuarie 2025 la sediul Eurojust din Haga, s-a convenit că întregul dosar să fie transferat către Tribunalul Judiciar din Nanterre. Francezii au argumentat că elemente probatorii esențiale, inclusiv documentele de proveniență, martorii și expertizele, se află în Franța, iar investigarea cauzei acolo ar facilita o mai bună administrare a justiției.

În aprilie 2025, Judecătoria Satu Mare a admis cererea autorităților franceze de transfer integral al dosarului care îi vizează pe românii implicați. În această situație, partea română va rămâne doar cu un rol de suport.

Românii implicați în furtul obiectelor de la Muzeul Marmottan Monet riscă 20 de ani de închisoare

Asta înseamnă că dosarul va ajunge în scurt timp la Parchetul din Nanterre, iar suspecții români și belgieni urmează să fie audiați în perioada următoare. Ei riscă o pedeapsă de până la 20 ani de închisoare și o amendă de cel puțin 150.000 de euro pentru furtul unor obiecte înscrise în patrimoniul național al Franței, în condițiile în care fapta a fost comisă de autori organizați într-o rețea.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow