Exit Poll LIVE ora 15:00 Alegeri Prezidențiale 2025, turul 2: „Avans mic!” Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și ARA

Vezi rezultatele exit poll-urilor la alegerile prezidențiale 2025, turul 2 Nicuşor Dan vs George Simion. Sondaje CURS, AVANGARDE și ARA

May 18, 2025 - 16:00
 0  1
Exit Poll LIVE ora 15:00 Alegeri Prezidențiale 2025, turul 2: „Avans mic!” Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și ARA

Exit Poll, alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Duminică, 18 mai, România își alege președintele, cetățenii fiind așteptați la urne în intervalul orar 07:00 – 21:00, pentru a-și exprima opțiunea electorală. FANATIK va transmite datele CURS, AVANGARDE și ARA, potrivit sondajelor realizate în ziua alegerilor.

UPDATE ora 15:00 „Avans mic al candidatului preferat de tineri!”

Digi24 a publicat o nouă analiză a datelor exit-poll: „Profilul alegătorilor care au mers la urne în ultimele ore s-a modificat ușor, cei din intervalul de vârsta 18-34 ieșind în numar mai mare la vot decat cei mai în vârstă. Comparând aceste date cu cele reieșite din profilul alegătorilor din turul 1, rezultă ca acel candidat preferat de tineri pare să fi luat un foarte mic avans. Analiza se bazează pe date apărute până la ora 14 și nu a luat în calcul votanții din diaspora (care s-au prezentat în numar record la urne), ci doar pe cei care au votat pe teritoriul României. În continuare, prezența la urne este decisivă și va influența rezultatul final.”

Şeful Sociopol anunţă un rezultat exit poll „biblic, epic, matusalemic” la alegerile prezidenţiale! Exit poll ora 15:00

Mirel Palada, directorul SOCIOPOL, care realizează exit-poll la turul 2 al alegerilor prezidenţiale, a dezvăluit la Romania TV: „Da, au început sa apara primele tensiuni, primele miscari pe acest câmp, avem aici un Waterloo, este virtual dar in realitate e Waterloo real!  Da, asta este unul dintre lucrurile de tip premiera la aceste alegeri. Avem multe alte premiere, avem pentru prima data doi candidați de tipul asta. Avem o participare ridicată. La ora 13 pana acum nu am avut un asemenea rezultat. Incepe să fie epic, biblic, matusalemic.”

Sociologul Cristian Pârvulescu a vorbit la HotNews despre datele actuale ale votului: „Datele arată că alegătorii percep alegerile ca fiind ceva crucial, doar că viziunile celor două tabere despre viitorul României sunt complet diferite. Mobilizarea e mai importantă în diaspora, chiar dacă datele de duminică arată că ritmul a mai scăzut. Nu este deloc clar în favoarea cui atârnă lucrurile acolo. Am primit o fotografie de la secție de vot din Italia acolo unde votau patru bărbați, toți erau în tricouri aurii. În țară, mobilizarea e importantă, nu știu dacă vom depăși însă 60%, în condițiile în care în primul tur nu am depășit 49%”

Cozmin Guşă anunţă un exit-poll cu „o diferenţă de 25%”

Analistul Cozmin Guşă a publicat pe facebook date concrete despre situaţia exit-poll-ului pe care susţine că le deţine: „Media scorurilor de la cele 4 institute ce organizează Exit poll sau/și sondaj la secțiile de votare indică pentru orele 11.00 un avantaj de peste 25% în favoarea lui (n.r. cartonaşul auriu), ce are 63%, față de celălalt (n.r. cartonaşul albastru) cu 37%. Adică nu sunt surprize legate de desfășurarea votului, suntem în graficul pe care l-am prevăzut în analizele din ultimele zile.”

Mai mult decât atât, Guşă susţine pe reţeaua de socializare că „sunt însă mari presiuni asupra institutelor de sondare, două dintre ele preferând să ascundă scorul lui (n.r. cartonaşul auriu), în spatele raportării că “40% dintre intervievați refuză să răspundă”. Revin în cursul după-amiezii.”   

UPDATE ora 13:00 „51-49! Prezența la urne va influența decisiv rezultatul final”

Digi24 anunţă că, „analizând profilul alegătorilor care au ieșit la vot până la ora 12 pe categorii de vârsta, sex, urban-rural, zone geografice și comparandu-l cu al celor care au votat în turul 1, digi24.ro estimează un echilibru între cei doi candidați. Analiza nu a luat în calcul votanții din diaspora (care s-au prezentat în număr record la urne), ci doar pe cei care au votat pe teritoriul României. La cum arată evoluția voptului pe parcursul primei părți a zilei, prezența la urne va influența decisiv rezultatul final.”

Conform stiripesurse, există o primă diferenţiere între volumul de cartonaşe: cele albastre au fost „cumpărate” de peste 51% dintre cei prezenţi, în timp ce cele aurii au fost preferate de 49%.

Exit poll Auriu versus Albastru, lupta merge cot la cot. UPDATE ora 12:00

Nebunie totală la exit-pollul de la ora 12:00! Cartonaşele aurii şi cele albastre „se vând” la foc automat în mod egal pe taraba ro-şgalbenă-albastră, notează stiripesurse. Se anunţă vânzări record de cartonaşe, rămâne de văzut cine va reuşi să aibă mai mulţi cumpărători,  diferenţa fiind extrem, extrem de mică!

UPDATE Ora 11:00 Cartonașul auriu și cartonașul albastru sunt la egalitate

Potrivit datelor de la această oră, citate de stiripesurse, lupta este strânsă între cartonașul auriu și cel albastru. Deocamdată, cele două cartonașe, auriu și albastru, au valori valori similare, fiind apreciate în egală măsură de vizitatori.

Cartonașul auriu a câștigat detașat jocul de acum două săptămâni, având o valoare dublă față de cea a cartonașului albastru, care a avut o dispută strânsă cu cartonașul roșu-verde-albastru pentru calificarea în finală.

Exit Poll LIVE alegeri prezidențiale 2025, turul 2

Competiția se anunță strânsă, cartonașul auriu și cel albastru având valori foarte apropiate, astfel că bătălia se va duce până la ultimul vot.

Exit poll-urile oficiale sunt așteptate imediat după închiderea urnelor, acestea oferind o primă imagine privind rezultatul votului. Așa cum v-am obișnuit, echipa FANATIK va publica cele mai recente date în legătură cu intenția de vot a românilor.

Trei institute de sondare au fost acreditate de Biroul Electoral Central (BEC) pentru a realiza Exit Poll alegeri prezidențiale 2025. Sondajele privind votul românilor din 2025 vor fi furnizate de CURS, AVANGARDE și ARA Public Opinion.

Datele vor fi transmise la ora 21:00, atunci când secțiile de votare se vor închide. Trebuie menționat că exit poll-urile nu reprezintă rezultatul final, iar ele pot conține marje de eroare. Astfel, după ora 21:00 vom afla ce arată datele Exit Poll alegeri prezidențiale 2025. Rezultatele oficiale vor fi transmise după numărarea voturilor.

Reprezentanții caselor de sondare vor efectua chestionare în întreaga țară, inclusiv în București. Operatorii de teren nu vor avea voie să intre în secțiile de votare. Ei vor avea acces în zona de protecție de 500 de metri a secțiilor și vor aborda cetățenii care tocmai au votat pentru a răspunde întrebărilor.

Exit Poll, ora 10:30, diasporă, alegeri prezidențiale 2025, turul 2

Votul diasporei va fi extrem de important în turul 2 de scrutin, așa cum se întâmplă de fiecare dată atunci când au loc alegeri prezidențiale. În ultimele decenii, prezența la vot a cetățenilor români aflați în afara granițelor a crescut semnificativ.

La alegerile prezidențiale, votul dat de diasporă s-a dovedit decisiv, iar de cele mai multe ori a reflectat dorința unei schimbări, așa cum s-a întâmplat și în primul tur al prezidențialelor din 2025. Este esențial de precizat că în diaspora nu sunt realizate exit-poll-uri, având în vedere că ar fi mult mai dificil de efectuat.

În contextul în care românii din diaspora se află în zeci de țări, din punct de vedere logistic ar fi foarte greu de acoperit un eșantion reprezentativ. Datele privind candidatul preferat de românii din afara granițelor vor apărea după numărarea voturilor.

Câți români au votat în plus față de turul 1

În general, mobilizarea românilor este mai mare în turul 2 al procesului electoral, fiind puși să aleagă întrei doi candidați. Astfel, ne așteptăm ca prezența la vot în al doilea tur să înregistreze o creștere considerabilă față de primul tur.

De obicei, cei care sunt nehotărâți sau nu se pot prezenta la vot în prima rundă a prezidențialelor, votează în al doilea tur, miza fiind mai clară. De altfel, mulți români ies la vot în turul 2 chiar dacă nu se simt reprezentați în mod real de niciun candidat.

Totodată, având în vedere situația tensionată de pe scena politică, din ultimele luni, prezența la vot în turul 2 ar putea fi mai mare față de turul 1.

Diferențe între exit poll și votul oficial

Datele exit poll au rolul de a oferi o estimare rapidă, în funcție de răspunsurile date de alegători atunci când sunt realizate sondajele. Însă, exit-poll-urile pot avea o marjă de eroare. Tocmai de aceea, de multe ori, rezultatele finale diferă față de datele Exit Poll alegeri prezidențiale 2025.

Câștigătorul alegerilor prezidențiale este anunțat după numărarea tuturor voturilor din secțiile de votare amplasate în țară și în diaspora. De exemplu, în primul tur al alegerilor prezidențiale 2025 s-au înregistrat diferențe semnificative între exit poll și votul oficial.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow