Experții au dat verdictul! Cine câștigă meciul Steaua Roșie – FCSB. „N-ar surprinde pe nimeni”
Experții din Marea Britanie au analizat duelul de la Belgrad dintre Steaua Roșie și FCSB și au spus numele favoritei. Ce scor anticipează în meciul de joi seară.
Campioana României FCSB joacă joi seară cu Steaua Roșie în deplasare. Analiștii britanici au tras câteva concluzii înainte de duelul de foc de pe stadionul din Belgrad. Veștile nu sunt prea bune pentru bucureșteni.
Meci crucial pentru FCSB. Ce șanse are campioana României în meciul cu Steaua Roșie
FCSB a remizat în weekend cu Petrolul în Superliga României, iar forma campioanei nu arată prea bine. Nici situația din grupa de Europa League nu este îmbucurătoare. Concret, roș-albaștrii trebuie să obțină un rezultat pozitiv în Serbia pentru a spera la o calificare în primăvara europeană.
Nici sârbii nu sunt în cea mai bună formă, însă rămân favoriți, mai ales din pricina faptului că vor juca meciul cu FCSB pe propriul teren. Zeci de mii de fani vor fi prezenți pe Maracanã din Belgrad pentru a-și susține favoriții.
Experții din Marea Britanie au prefațat duelul dintre Steaua Roșie Belgrad și FCSB și sunt de părere că echipa din Serbia va avea câștig de cauză. Mai mult, aceștia s-au legat de seria neagră de rezultate a campioanei României în Europa League.
„Noi spunem: Steaua Roșie Belgrad FCSB 1-0. Chiar dacă Steaua Roșie a pierdut ultimul meci, trece printr-o formă bună și are și avantajul terenului propriu. FCSB vine la meci după trei eșecuri consecutive în Europa, așa că n-ar surprinde pe nimeni să piardă iar”, au scris englezii de la Sports Mole.
Cu 3 puncte după primele 4 jocuri în Europa League, FCSB mai are șanse mici să obțină bilete în rundele eliminatorii. Sigur, o victorie la Belgrad ar schimba puțin scenariul, întrucât campioana României ar urca mai multe poziții în ierarhia generală.
Programul FCSB în Europa League
- GA Eagles – FCSB 0-1
- FCSB – YB Berna 0-2
- FCSB – Bologna 1-2
- Basel – FCSB 3-1
- Steaua Roșie Belgrad – FCSB: 27.11.2025
- FCSB – Feyenoord 11.12.2025
- Dinamo Zagreb – FCSB 23.01.2026
- FCSB – Fenerbahçe 29.01.2026
Care este reacția ta?