FCSB dă o nouă lovitură rivalelor din SuperLiga. Și-a înființat primul Fan Club din Marea Britanie
Adevărații fani sunt devotați echipei favorite oriunde s-ar afla în lume. FANATIK vă prezintă o dovadă de iubire a culorilor roș-albastre de peste mări și țări: Fan Club FCSB din Marea Britanie.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/deschidere-photo-2025-03-28-23-50-35.jpg?#)
Emeric Ienei, antrenorul care a adus Cupa Campionilor în România, avea o vorbă pe care o spunea des: „Suporter înseamnă să îți susții echipa la greu, când suferă, când se află în dificultate, nu când îi este bine și totul merge de la sine”. Din fericire, avem multe exemple de suporteri care fac gesturi spectaculoase, unele chiar șocante, demonstrând un devotament incredibil.
Premieră: suporterii FCSB din Diaspora au înregistrat Fan Club FCSB UK
Sacrificiile acestora sunt greu de înțeles de „cetățenii” care îi numesc pe fanii din peluze „golani” sau „huligani”. Este aproape imposibil să le înțelegi sentimentele. În cele ce urmează vom cunoaște o parte a adevăraților suporteri ai campioanei Romaniei, FCSB, pe cei din Marea Britanie.
Potrivit specialiștilor, campioana României, FCSB, ar avea milioane de suporteri. Ei bine, recent și-a înregistrat oficial și primul Fan Club din străinătate, într-o comunitate puternică, cea britanică. „Fan Club FCSB UK”, așa scrie pe documentul oficial emis de Tribunal, la data de 28 noiembrie 2024. Este compania cu numărul 16108338. O aventură incredibilă a unui grup de români care au legat o prietenie specială. S-au cunoscut grație unei emisiuni dedicata suporterilor FCSB pe YouTube.
Prima lor întâlnire organizată a avut loc la aeroport, pe Heathrow. Toți străluceau de entuziasm, îmbrăcați la fel, în culorile roșu și albastru, pregătiți pentru meciul cu Rapid, la sărbătorirea celui de al 27-lea titlu, din sezonul trecut.
-
33% dintre suporterii români țin cu FCSB. Pe locul 2 este Dinamo (6,4 %), iar pe 3 se află Rapid (4,9 %)
Ei sunt „golanii” din peluză
Ideea de a crea un Fan Club FCSB în United Kingdom le-a venit lui Tibi Pop și Ion Dan Mînzu, pe care acum îi vom cunoaște mai bine. Ei ocupă funcțiile de directori generali în acest Fan Club.
De ce au născut acest Fan Club nu i-am întrebat, pentru că este limpede. Un suporter înțelege. Vom afla, însă, ce vor să realizeze cu el și prin ce trece un suporter al unei echipe din România, care trăiește departe de ea, la peste 2.500 de kilometri.
Îi vezi în Peluza Nord și probabil îi apreciezi pentru că vin ca nebunii, cântă, strigă și sar tot meciul, pe care de multe ori nici nu-l văd! Flutură steaguri, ridică fulare și apoi pleacă acasă. Supărați sau fericiți. Au făcut spectacol, și-au făcut datoria, și-au manifestat sentimentele și se simt împliniți timp de o săptămână. Pun capul pe pernă mândri pentru că s-au aflat alături de echipa lor iubită, pentru care sunt gata să facă orice sacrificiu. După care o iau de la capăt. Ei sunt „golanii” din peluză. Numai în perioada pandemiei s-a simțit cum este să joci fără ei…
„Ne strângem pe grup, stabilim cine merge, rezervăm bilete și ne vedem pe aeroport”
Departe de peluzele stadioanelor din România, Fan Club FCSB-UK ține vie pasiunea suporterilor români stabiliți în Regatul Unit. O pasiune care unește românii din Anglia. Susținerea echipei favorite nu cunoaște granițe, iar activitatea acestui grup entuziast merită povestită / citită cu mândrie / respect. Fie că e vorba de un meci important din campionat sau de o confruntare europeană, membrii FCSB-UK își organizează cu meticulozitate călătoriile. „Ne strângem pe grup, stabilim cine merge, rezervăm bilete și ne vedem pe aeroport”, spune Ion Dan Mînzu. Totul e precum o mini-reuniune de familie.
Poveștile fanilor sunt cele care dau culoare acestui fan club. În cele ce urmează, vom prezenta numai câteva din sutele de istorii care probabil ar merita scrise. După ce aveți răbdare să citiți aceste rânduri, poate vă schimbați părerea despre „huliganii” din peluze, oricare ar fi ei sau oricare ar fi ea. Pentru că în fiecare Peluză, cu „P” mare, suporterii gândesc la fel. Trup și suflet pentru culori, cum cântă „roș-albaștrii”.
FCSB-UK nu e doar un fan club, e o comunitate care trăiește pentru culorile „roș-albastre”, care transformă distanța și care arată că dragostea pentru fotbal nu se oprește la granițe. Fie că se află pe aeroport, la bere sau pe străzile animate de după meci, acești suporteri sunt dovada vie că FCSB nu e doar o echipă, ci un mod de viață.
La meciul cu Valencia am intrat cu tata… era colonel la Direcția de informații militare, alături de 200 de soldați de la unitatea din Domnești. Vreo patru autocare. Un jandarm nu m-a lăsat să intru pentru că eram îmbrăcat civil, dar un soldat mi-a oferit vestonul lui pentru a nu fi diferit de ceilalți din grup. Așa am avut fericirea să particip la un meci istoric” – Ion Dan Mânzu
Ion Dan Mînzu și Tibi Pop au adus „muntele la Mohamed”
Ion Dan Mînzu s-a născut în 1986. „Se pare că dacă ești născut în 1986, nu poți fi decât stelist”, zâmbește el. Este în UK de 11 ani. În primele săptămâni a spălat vase la un patron indian, apoi a trecut într-o sală de cazino, unde, în șapte luni, a devenit manager pe tura de noapte. În 2017 a intrat în Top 10 manageri de cazino ai Londrei. A mai fost și „barista” (un artist, un profesionist al… cafelei!) 6 luni, și recepționer la hotel, tot jumătate de an.
De 7 ani și-a luat licența și a devenit taximetrist. Lucrează noaptea pentru că traficul este cu totul altul. Există 152 de români taximetriști în Londra, cel puțin atâția sunt pe grupul de WhatsApp.
Câștigă, în medie, 6.000 de lire sterline pe lună, dar, după ce achită taxele și chiria, banii se împuținează destul de mult, însă asta nu îl împiedică să vină pe „Arena Națională” la meciurile FCSB-ului cu Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Farul sau împotriva echipelor europene.
Ion Dan Mînzu: „La Lyon am dat jumătate de chirie numai pe benzină”
Ion Dan Mînzu este trup și suflet pentru culori: „Vin la meciuri de un an și jumătate, de când m-am pus puțin pe picioare, le-am asigurat copiilor un mic confort. Dau și 400 de lire pentru o deplasare, s-a întâmplat. La Glasgow am mers 48 de ore dus-întors fără odihnă. Pentru această echipă minunată, la Lyon am dat jumătate de chirie numai pe benzină”. Sunt câteva din costurile pe care nu le știm, dar ni le imaginăm când îi vedem acolo, în Peluză.
„Pentru mine FCSB este o dragoste necondiționată. A încercat tata să mă facă dinamovist, chiar dacă lucra în Armată, dar degeaba. Peluza Nord este una europeană. Totul este organizat ca la carte. Se poate merge ca la un spectacol, așa cum este în Anglia. Sunt mulți copii, corect, dar ei vor crește și reprezintă viitorul”.
„Cu Mustață în mașină este ca și cum ai lua… un examen!”
Ion Dan Mînzu a mers în mașină cu liderul Peluzei Nord la un meci în Craiova: „Cu Mustață în mașină spre un meci este un sentiment care nu se poate exprima în cuvinte. A fost o experiență deosebită. Omul acesta îți poate povesti ore în șir tot felul de întâmplări inedite din lumea suporterilor. Pentru mine, acel drum a fost ca o împlinire, precum realizarea a ceva măreț, cum ai lua… un examen, să zicem!”.
A stat pe scară cu mătușa lui Lăcătuș, dar l-a… „ratat”!
Idolul lui Ion Dan Mînzu este Marius Lăcătuș, dar, deși a stat în Brașov pe aceeași scară cu o mătușă a „Fiarei”, nu a apucat să-l cunoască. Este unul dintre marile lui regrete. În ciuda opiniilor diferite ale celui mai titrat stelist în viață, Ion Dan Mînzu îl respectă la fel de mult. Așa cum o face majoritatea fanilor FCSB.
Tibi Pop: „Avem acreditarea lui Gheorghe Mustață și astfel conexiunea cu FCSB, ca și club”
„Despre acest fan club am vorbit din start și cu Gheorghe Mustață. Ne-a susținut și ne-a acreditat. Prin Asociația «Salvați Steaua» am făcut legătura spre club. Așteptăm întocmirea unui contract pentru a face pasul următor: comercializarea produselor și organizarea deplasărilor. Vrem să aducem clubul și mai aproape de noi”, ne spune Tibi Pop.
Tibi a luat drumul Londrei în 2004, după soția lui, care pe atunci îi era doar prietenă. Dintr-o joacă, la sfatul unui turist francez care i-a vizitat în Brașov, a decis să lase totul în urmă, pornind totul de la zero. Între timp, și-a adus în Anglia toată familia. El, soția, cei doi băieți (fotbaliști juniori amândoi), fratele cu soția lui și fata lor, plus cumnata, sora soției. „Clanul Pop”.
A început „cu dreptul” viața în Anglia. În domeniul construcțiilor. L-a urmat oarecum în activitate pe tatăl lui, care a fost tâmplar. Primul job: inginer pentru o companie de telefonie. De la o pizza câștig pe zi, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion pe an! Profit!
Cu excepția copiilor, toți membrii familiei au fost pe „Arena Națională” la meciul cu Manchester United. Costurile pentru a vedea FCSB? 1.500 de lire sterline.
Fan Club FCSB UK s-a născut în avion
Fan-Clubul a fost ideea lui Dan și Tibi. Au creat un grup pe WhatsApp și au organizat o deplasare la Cluj-Napoca. În același avion s-au regăsit 12 suporteri, o mini-galerie în aer. Au șimțit că pot crește comunitatea și că trebuie făcut ceva mai mult de atât.
Tibi Pop s-a ocupat de tot ce trebuia pentru ca povestea să devină legală oficial. Pentru că el are o firmă, i-a fost mai ușor să înregistreze toate documentele.
Într-o săptămână avea site, canal YouTube, mail, Facebook, contracte pentru numere de telefon, sediu, it-ist, producător video și director de marketing. În toate aceste demersuri a fost sprijinit de contabilul său, care este membru în Fan Club Manchester United.
Visez ca, periodic, să invităm oficiali FCSB la sediul nostru, pentru dialog cu fanii. Am pregătit două săli special pentru asemenea întâlniri, pe care suntem dispuși să le achităm, vorbesc de deplasare, cazare, masă” – Tibi Pop
Plăcuța de înmatriculare TIBI POP
Putem spune, fără să greșim, că Tibi Pop este un român milionar în Anglia. Și-a permis, de exemplu, să participe la o licitație pentru a achiziționa număr preferențial la înmatricularea mașinii. Pe plăcuță scrie pur și simplu: TIBI POP. A plătit 3.600 de lire sterline pentru asta!
„Repriza a treia” la „Maccabi London”
De 10 ani, în fiecare vineri seară, Tibi Pop invită românii din Anglia la … fotbal. Sunt 5 grupe a câte 16 echipe. Totul se desfășoară în baza sportivă a clubului „Maccabi London”, pe care o administrează fratele lui și care-i aparține unui alt milionar, dar israelian. Cum este lesne de înțeles, competiția are și „repriza a treia”, dusă deseori până la… răsăritul soarelui!
Povestea de suflet a lui Tibi nu vine din fotbal…
… dar vine din România! Îl are ca protagonist pe un batrânel englez pe care l-a invitat în Brașov la nunta lui, iar mai apoi la un meci pe „Arena Națională”. La întoarcerea acasă, englezul a povestit totul presei. Articolul apărut în ziar a fost intitulat „Cadou de nuntă”. „Cine nu a fost în România a trăit degeaba și nu trebuie să vorbească de români. Sunt excepționali, cei mai primitori. Ceva unic!”, așa au scris jurnaliștii englezi.
-
1 este locul ocupat de FCSB la număr de spectatori pe teren propriu în SuperLigă, cu o medie de 15.668 / meci, urmată de Rapid (11.245) și Universitatea Craiova (11.004). În Europa League a fost mereu pe podiumul etapei
Care este reacția ta?






