FCSB – Dinamo 1-1 live video, în etapa 28 din SuperLiga. Alhassan restabilește egalitatea!

FCSB - Dinamo se joacă duminică, 23 februarie, de la ora 20:00, în etapa 28 din SuperLiga. Toate informațiile legate de meci sunt pe FANATIK.ro.

Feb 23, 2025 - 20:30
 0  2
FCSB – Dinamo 1-1 live video, în etapa 28 din SuperLiga. Alhassan restabilește egalitatea!

FCSB va primi vizita celor de la Dinamo în etapa 28 din SuperLiga României. “Roș-albaștrii” vor avea de înfruntat o echipă care se află pe loc de play-off și care va da maximul pentru o victorie de moral.

UPDATE: FCSB – Dinamo 1-1 (Alhassan 20 / Perica 18)

Min. 20: GOOOL FCSB! Cisotti interceptează o degajare a lui Homawoo și trimite până la Radunovic, muntenegreanul avansează excelent și îi pasează lui Baba Alhassan, care reușește să marcheze, șutul său fiind deviat de Opruț.

Min. 18: GOOOL Dinamo! Oaspeții recuperează balonul în stânga, Politic avansează până în careu și centrează excelent pentru Stipe Perica, care deviază mingea pe lângă Ştefan Târnovanu.

Min. 14: Radunovic îi pasează în careu lui Șut dintr-o lovitură liberă, căpitanul gazdelor trage la poartă, însă execuția nu are forță și Roșca prinde balonul fără probleme.

Min. 11: După o centrare din partea stângă, Perica deviază cu capul, însă mingea trece pe lângă poartă.

Min. 9: Olsen îl faultează pe Gheorghiță și primește primul cartonaș galben al meciului.

Min. 8: Selmani trimite un șut bun din afara careului spre colțul lung, Târnovanu reușește să respingă în corner.

Min. 3: Cîrjan trimite o centrare periculoasă din partea dreaptă, balonul este respins în corner de Ngezana, după o neînțelegere cu portarul Târnovanu.

Min. 1: A început derby-ul de pe Arena Națională. Înainte de primul fluier, a existat un moment special dedicat lui Daniel Porumb, dublu campion la Invictus Games.

UPDATE: Echipele de start la FCSB – Dinamo

FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Șut (cpt.) – Ștefănescu, Cisotti, Gheorghiță – Gele. Rezerve: Udrea, Zima – Miculescu, Kiki, M. Popescu, Edjouma, Chiricheș, M. Toma, Cercel, Băluță, Musi, Al. Stoian. Antrenor: Elias Charalambous

Dinamo: Roșca – Sivis, K. Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Selmani, Perica, Politic (cpt.). Rezerve: Golubovic, Al. Stoian – Pașcalău, Milanov, Abdallah, C. Soare, Patriche, Rotund, Luna, Mărginean, Cr. Costin, Al. Pop. Antrenor: Zeljko Kopic

UPDATE: FCSB și Dinamo, parteneri într-un demers frumos

Dinamo, alături de Fundația Neuroatipic și FCSB susțin construirea primului centru de dezvoltare și integrare pentru copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist din România.

Florentin Petre își pune amprenta pe această cauză, iar ghetele sale purtate de-a lungul carierei, vor fi scoase la licitație! Acțiunea are loc astăzi, în cadrul meciului FCSB – Dinamo, începând cu ora 18:30 în loja senzorială.

De asemenea, din partea Clubului Dinamo, la eveniment va fi prezent și Andrei Nicolescu.

FCSB – Dinamo live video, în etapa 28 din SuperLiga. Ce formă au cele două echipe

FCSB și Dinamo se vor duela într-un meci mult așteptat de fanii celor doar tabere în etapa 28 din SuperLiga României. “Eternul derby” se va disputa pe Arena Națională și va fi un test complicat pentru elevii lui Elias Charalambous.

Zeljko Kopic își dorește o victorie de moral pentru jucătorii săi care vin după un egal și o înfrângere în ultimele două runde de campionat. În schimb, “roș-albaștrii” au preluat supurația în clasament, fiind pe primul loc, și au multă încredere datorită și celor două victorii obținute în tot atâtea etape.

Campioana României va avea însă parte de un duel dificil și din cauza meciului, în plus, pe care aceștia îl vor juca în Europa League în fața celor de la PAOK, la București. Rămâne de văzut cum vor gestiona cei de la FCSB oboseala cumulată și din cupele europene.

Clasamentul SuperLigi

Clasament SuperLiga etapa 27. Sursa Foto: SuperLiga
Clasament SuperLiga etapa 27. Sursa Foto: SuperLiga

Echipele de start probabile pentru duelul de pe Arena Națională

  • FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Șut, Alhassan – Ștefănescu, Cisotti, Gheorghiță – Gele.
    Antrenor: Elias Charalambous.
  • Dinamo: Roșca – Opruț, Homawoo, Boateng, Sivis – Cîrjan, Gnahore, Olsen – Abdallah, Milanov, Selmani.
    Antrenor: Zeljko Kopic.

Cine transmite la TV FCSB – Dinamo în etapa 28 din SuperLiga

FCSB – Dinamo este difuzat în direct pe TV și online. Digisport 1 și Prima Sport 1 sunt posturile care transmit meciurile din SuperLiga, inclusiv acest duel din etapa 25. Pe internet, partida poate fi urmărită prin intermediul platformelor Prima Play, Digi Online și Orange TV Go.

Desfășurarea partidei de pe Arena Națională, fază cu fază, va fi pe FANATIK.ro în timp real, în format LIVE TEXT. Rămâi pe site-ul nostru pentru reacțiile și declarațiile de la finalul partidei!

Programul complet al etapei 28 din SuperLiga

Vineri, 21 februarie

  • FC Hermannstadt – Gloria Buzău 2-1
  • Oțelul Galați – U Cluj 0-1

Sâmbătă, 22 februarie

  • FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2
  • CFR Cluj – Petrolul Ploiești 2-0

Duminică, 23 februarie

  • Unirea Slobozia – Poli Iași 0-0
  • ora 20:00 FCSB – Dinamo

Luni, 24 februarie

  • ora 17:00 UTA – Sepsi
  • ora 20:00 Farul Constanța – Rapid

Cote la pariuri pentru partida de pe Arena Națională

“Roș-albaștrii” sunt marii favoriți în viziunea bookmakerilor. Cota pentru victoria celor de la FCSB este de 1,70, în timp ce un succes al oaspeților are cota 5,55 la casele de pariuri.

O eventuală remiză pe Arena Națională aduce o cotă egală cu 3,65. Pentru cei care preferă pariurile pe goluri, opțiunea “ambele marchează” are cotă de 2,07 pentru “da” și 1,77 pentru “nu”.

Vezi live video FCSB – Dinamo, în etapa 28 din SuperLiga. Formații de start, desfășurarea în format LIVE TEXT, rezumat și declarații

Toate detaliile legate de meciul de pe Arena Națională sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea fluierului de start, desfășurarea partidei în format live text și rezumatul video la final de joc sunt aici.

De asemenea, cele mai importante reacții ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe pot fi citite pe site-ul nostru. Declarațiile lui Elias Charalambous, Zeljko Kopic și Gigi Becali despre meci le puteți citi pe site-ul nostru.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow