FCSB – Rapid, LIVE VIDEO în etapa 21 din SuperLiga. Informație de ultimă oră pentru suporteri
Toate informațiile despre meciul FCSB - Rapid din etapa 21 din SuperLiga. Află aici cine transmite la TV și online, programul complet, scorul live și cele mai tari faze.
Anul 2025 se încheie „incendiar” în SuperLiga cu derby-ul FCSB – Rapid, programat în etapa a 21-a. Pe FANATIK.ro vezi absolut toate detaliile legate de meciul de pe Arena Națională care promite spectacol total.
UPDATE: La ce oră se deschid casele de bilete de la stadion și de la ce oră se va putea fi permis accesul
Mai sunt doar câteva ore până la derby-ul FCSB – Rapid, iar campioana României procedează la fel cum o face de fiecare dată în ceea ce privește biletele în format fizic. Din respectul pentru persoanele mai în vârstă care nu știu să achiziționeze tichete din mediul online, FCSB va deschide o casă fizică începând cu ora 13:00. De asemenea, accesul pe Arena Naționala va fi permis de la ora 18:00, cu două ore înainte de startul partidei.
UPDATE: Premieră pentru FCSB! Campioana României încheie anul în afara locurilor de play-off
FCSB va primi vizita celor de la Rapid pe Arena Națională, duminică seară. Roș-albaștrii vor să obțină un succes în fața rivalilor pentru a le face suporterilor un cadou de Crăciun. Totuși, campioana României nu are cum să urce pe locurile de play-off după finalul rundei.
Este pentru prima oară de la introducerea sistemului de play-off și play-out când FCSB, la finalul anului, nu reușește să se claseze în primele șase echipe. În stagiunea precedentă, roș-albaștrii se aflau pe locul doi la finalul anului 2024.

Live video FCSB – Rapid, în etapa a 21-a din SuperLiga. Roș-albaștrii vor revanșa după punctele pierdute pe finalul meciului din tur
FCSB are parte de un nou meci tare la final de an. Campioana României primește vizita rivalei Rapid într-un derby ce se anunță de poveste în cadrul etapei a 21-a, cu doar câteva zile înaintea Crăciunului.
Echipa lui Elias Charalambous a învins Unirea Slobozia etapa trecută și, cu o victorie în fața Rapidului, va avea șanse și mai mari la calificarea în play-off. Giuleștenii vin după eșecul cu Oțelul, însă se vor ridica cu siguranță la nivelul unui derby cu FCSB și nu vor renunța la luptă.
În meciul tur, disputat în etapa a 6-a, FCSB a condus cu 2-0 până spre final grație golurilor marcate de Lixandru (7) și Bîrligea (61), însă s-a trezit egalată în mai puțin de 10 minute după „dubla” lui Koljic (83, 90+1).
Cine transmite la TV FCSB – Rapid din etapa 21 a SuperLigii
Meciul dintre FCSB și Rapid poate fi urmărit de către microbiști atât la TV, cât și în mediul online. Posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1 vor fi responsabile de transmisiunea directă, alături de platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go.
Site-ul FANATIK.ro vă va oferi de asemenea acest meci, cu care veți putea fi la curent datorită formatului LIVE TEXT. Va fi extrem de interesant de urmărit cine se va impune în acest derby, în care orgoliile depășesc limitele.
Iată programul complet al rundei:
Vineri, 19 decembrie
- FC Botoșani – CFR Cluj 0-1
Sâmbătă, 20 decembrie
- Metaloglobus – Unirea Slobozia 2-3
- Oțelul Galați – FC Argeș 2-1
- UTA – Dinamo 2-0
Duminică, 21 decembrie
- Ora 14:00: Hermannstadt – Petrolul
- Ora 16:30: U Cluj – Farul Constanța
- Ora 20:00: FCSB – Rapid
Luni, 22 decembrie
- Ora 20:00: Universitatea Craiova – FK Csikszereda
Rezultate directe între cele două echipe
În ultimele 5 meciuri directe din campionat, FCSB are o singură victorie în fața Rapidului, în timp ce restul meciurilor s-au încheiat la egalitate. Iată scorurile ultimelor 5 partide din SuperLiga între cele două:
- Rapid – FCSB 2-2 (17 august 2025)
- Rapid – FCSB 1-2 (27 aprilie 2025)
- FCSB – Rapid 3-3 (16 martie 2025)
- Rapid – FCSB 0-0 (2 martie 2025)
- FCSB – Rapid 0-0 (27 octombrie 2024)
Cotele la pariuri pentru duelul FCSB – Rapid
Casele de pariuri o văd favorită în acest meci pe FCSB, care are o cotă la victorie de 2.17. Un succes al giuleștenilor are o cotă de 3.55, în timp ce o eventuală remiză are o cotă de 3.35. Variantele precum „ambele echipe marchează: Da” sau „peste 1.5 goluri” au cote de 1.90, respectiv 1.36.
Vezi live video FCSB – Rapid, în etapa 21 din SuperLigă. Formații de start, actualizări în timp real, rezumat și declarații
Toate detaliile legate de meciul de pe stadionul „Arena Națională”, dintre FCSB și Rapid, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.
De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe, inclusiv ale lui Elias Charalambous, Costel Gâlcă, Darius Olaru și Alexandru Dobre pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!
Care este reacția ta?