Federica Mogherini şi un înalt diplomat european au fost reţinuţi în Belgia într-o anchetă privind fraude cu fonduri UE
Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi secretarul general al Serviciului European de Acţiune Externă, Stefano Sannino, se află în custodia poliţiei belgiene, după o serie de percheziţii efectuate la solicitarea Parchetului European, în cadrul unei anchete privind presupuse fraude cu fonduri europene, potrivit Politico, de unde transmitem cele ce urmează.