Femei din Bihor, păcălite de un loverboy din Nigeria. Victimele au rămas fără zeci de mii de lei, crezând că au găsit bărbatul visurilor
Două femei din Bihor au fost păcălite de un bărbat din Nigeria, stabilit în Cluj-Napoca. Victimele escrocului sentimental au rămas fără zeci de mii de lei
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/surprised-elderly-woman-raises-hand-looks-phone-isolated-orange-wall-scaled.jpg?#)
Bărbatul din Nigeria, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut după ce a păcălit două femei din Bihor și le-a convins, sub false sentimente romantice, să îi dea importante sume de bani.
Femei din Bihor, păcălite de un loverboy din Nigeria
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor l-au reținut pe cetățeanul nigerian în vârstă de 29 de ani, fiind acuzat că a înșelat mai multe românce folosind identități false și strategii de manipulare emoțională. În total, individul a cauzat un prejudiciu în valoare de circa 11.000 de lei.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul domiciliat în Cluj-Napoca acționa prin intermediul rețelelor sociale și al aplicațiilor de mesagerie. Acolo crea o relație de încredere cu femeile pe care le țintea din diverse județe, folosind identități false. Ulterior, acesta susținea că începe să nutrească sentimente, și prin metode de autovictimizare și manipulare psihologică le convingea pe femei să îi trimită sume de bani.
Victimele au rămas fără zeci de mii de lei, crezând că au găsit bărbatul visurilor
Două dintre victimele loverboy-ului din Nigeria sunt din Bihor. Este vorba despre o femeie în vârstă de 64 de ani din Bihor și alta de 72 de ani din Rieni. Prima a fost convinsă de intențiile romantice ale bărbatului, astfel că, în perioada aprilie – iunie 2024 i-a trimis nigerianului aproape 42.000 de lei.
Femeia, sub imperiul emoțiilor, credea că ajută un tânăr medic străin aflat într-o situație dificilă. A doua victimă s-ar fi trimis bărbatului direct în contul bancar peste 52.000 de lei între decembrie 2023 și februarie 2024, crezând că susține un artist muzical cu care a dezvoltat o legătură afectivă.
„Prin utilizarea de nume și calități mincinoase, sub pretextul că ar fi medic chirurg și, prin aplicarea unor strategii de autovictimizare, manipulare și sensibilizare, inclusiv prin simularea unei relații afective cu femeia, sub diferite pretexte, ar fi determinat-o să îi transfere în contul bancar 41.800 de lei”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Bihor.
Nigerianul cuceritor a fost reținut
Prin aceleași metode, nigerianul a păcălit alte două femei, una din Hârșova, județul Constanța, și cealaltă Ploiești, județul Prahova.
„Din cercetări a rezultat că, prin aceeași metodă, în perioada martie – aprilie 2024, bărbatul ar fi indus în eroare o altă femeie, de 56 de ani, din localitatea Hârșova, județul Constanța, căreia i s-ar fi prezentat ca fiind medic și pe care, prin aplicarea acelorași strategii manipulatoare, ar fi determinat-o să îi depună în conturile bancare 5.000 de lei. Prin aceeași metodă, în luna august 2024, bărbatul ar fi determinat o altă femeie, de 75 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, să îi transfere în contul bancar 10.000 de lei”, se mai arată în comunicat.
Miercuri, 14 mai, oamenii legii au efectuat două percheziții domiciliare în municipiul Cluj-Napoca. În urma acestora au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, printre care telefoane mobile, laptopuri și unități de stocare.
Bărbatul a fost plasat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, urmând să fie prezentat judecătorilor în vederea luării unei măsuri preventive.
Care este reacția ta?






