Fenomen trist: bătrâni nevoiți să-și vândă casele pentru un ban în plus la pensie. Cum funcționează mecanismul și de ce trebuie să-și facă griji România

Un scenariu demn de filmele dramatice se petrece în Polonia, unde tot mai mulți pensionari ajung să își vândă casele doar pentru a avea un venit suplimentar la pensie. Mecanismul se numește „ipotecă inversă” și devine tot mai popular în rândul vârstnicilor care nu mai pot trăi din pensia oferită de stat.

Bătrânii din Europa, tot mai tentați să renunțe la proprietățile lor ca să nu moară de foame. Cazul polonez. Cum s-a salvat statul pe spinarea vârstnicilor

Totul a început în anul 2010, când guvernul polonez a decis să reducă masiv contribuțiile la Pilonul II de pensii, de la 7,3% la 2,3%. A urmat momentul de cotitură: 2014, an în care statul a confiscat obligațiunile deținute de fondurile private, echivalentul a 36 de miliarde de euro, pentru a-și reduce datoria publică.

Astfel, datoria Poloniei a scăzut artificial de la 57% la sub 50%, doar că prețul a fost plătit de cetățeni. Milioane de oameni au rămas fără contribuțiile promise, iar Pilonul II s-a prăbușit. Din 16 milioane de persoane au rămas puțin peste 2 milioane.

Creștere a solicitărilor cu 46,5% mai mare anul trecut

Guvernul a promis apoi că va indexa pensiile anual, însă realitatea este că muți pensionari trăiesc astăzi cu venituri derizorii. Pensia minimă este de aproximativ 366 de euro, iar cei care nu au vechimea necesară primesc mai puțin.

În fața acestei situații, tot mai mulți seniori polonezi apelează la ipoteca inversă. Își dau casa unei bănci sau instituții financiare, locuind în ea până la moarte, în schimbul unei sume lunare primită din vânzare. Potrivit Business Insider, în anul 2024 băncile poloneze au plătit aproape 7 milioane de zloți (8,4 milioane de lei) pensionarilor care și-au ipotecat locuința, cu 46,5% mai mult față de 2023. De la apariția mecanismului, s-au plătit deja 41 milioane de zloți. Vârsta medie a celor care recurg la această soluție este de 76,7 ani. De regulă, bătrânii care nu au moștenitori sunt cei care preferă să își transforme locuința în sursă de venit. Contactat de FANATIK, analistul economic și profesorul universitar Christian Năsulea a explicat de ce România nu trebuie să ignore semnalul dat de Polonia.

Profesorul de economie mondială Christian Năsulea, pentru FANATIK: „Ar trebui să fie un exemplu negativ pentru noi”

„Tentativele succesive și parțial reușite de naționalizare a fondurilor din Pilonul II în Polonia ar trebui să fie un exemplu negativ pentru noi. Soluția cu casele folosite ca bază de capital nu reprezintă decât un simptom al eșecului sistemului de pensii”, explică Năsulea, pentru FANATIK.

Expertul atrage atenția că în România Pilonul II este vulnerabil, iar legislația incompletă riscă să lase milioane de viitori pensionari fără siguranța promisă: „La noi, oamenii își iau banii timp de 7 ani din Pilonul II. Dacă trăiesc mai mult, rămân fără. E o soluție incompletă. Asta arată că nu înțelegem de ce e bine să punem bani deoparte”.

România nu are probleme doar cu Pilonul II, ci și cu sistemul public. Analistul economic a comentat, cu această ocazie, și ideea creșterii vârstei de pensionare, spunând că soluția cea mai bună ar trebui căutată în altă parte. Specialistul spune că un sistem privat de pensii cu reguli clare, performant, ar fi o variantă bună, dând exemplul statului danez, unde fiecare iese la pensie la ce vârstă vrea, pentru că sistemul acolo funcționează cu adevărat.

Tic-tac: sistemul de pensii din România va crăpa la un moment dat…

„Pe de o parte, avem o problemă cu Pilonul I de pensii, cu sistemul public de pensii. Cu Pilonul II situația nu e perfectă, pentru că există tentative de naționalizare, tot timpul mai vine cineva cu ideea de a lua bani din banii puși deoparte de oameni sau cum s-a întâmplat acum. Ne-am dat seama că legislația nu era făcută bine până la capăt și acum, după ce ASF a tras, în sfârșit, semnalul de alarmă asupra faptului că tot ei nu și-au făcut treaba și nu existau niște norme legate de modul în care se dau în plată pensiile private… Soluția la care s-a ajuns la noi este, din punctul meu de vedere, una incompletă.

De ce ies danezii la pensie când vor

M-a mai întrebat cineva despre această potențială creștere a vârstei de pensionare la noi și de ce la noi se vorbește despre asta, când alții, și avem exemplul Danemarcei aici, au scăzut vârsta de pensionare. E simplu: Danemarca are un sistem care funcționează ca o pensie privată, e bazat masiv pe principiile sănătoase, corecte ale unor fonduri de pensii private sau publice, dar acumulare, capitalizare și randament, și atunci fiecare danez când iese la pensie, iese când vrea el pe banii lui.

Nu costă statul nimic dacă eu vreau să ies la pensie la 26 de ani, pentru că eu ies cu câți bani am acumulat. Nu e treaba nimănui dacă te pensionezi la 26, 50 sau 70 de ani. La noi, din păcate, lucrurile nu merg bine și nu vor funcționa, pentru că nu pricepem nici noi cetățenii, nici cei de la ASF, nici politicienii. Nu pricepem de ce e bine să punem bani deoparte ca să avem din ce trăi la pensionare”, ne-a spus Năsulea.

Ce spune economistul despre bătrânii care își vând casele ca să aibă un ban în plus la pensie

Despre ipoteca inversă, profesorul de la Universitatea București și ASE a explicat pentru FANATIK că este vorba despre o industrializare a unor contracte deja existente și în România: vânzarea cu uzufruct viager.

„Aceasta e o soluție accelerată de contribuție la o pensie privată. Când ieși la pensie, dacă nu ai pus deoparte banii, pui casa, dai o valoare imobiliară mare, convertită în cash, banii respectivi sunt depuși într-un fond de unde începi să primești echivalentul unei pensii private așa cum ar fi trebuit să fie dacă sistemele ar fi fost făcute bine de la bun început. La acest capitol, Polonia nu este un exemplu. Tentativele succesive și parțial reușite de naționalizare a fondurilor de la Pilonul II în Polonia ar trebui să fie un exemplu negativ pentru noi, un semnal de alarmă despre ceea ce s-ar putea întâmpla. Ar trebui să înțelegem că soluția aceasta cu casele folosite ca bază de capital nu reprezintă decât un simptom al eșecului sistemului de pensii”, ne-a declarat Christian Năsulea.

Pentru bătrânii fără moștenitori, soluția poate fi convenabilă: scapă de plata utilităților și impozitelor, primesc bani în mână și rămân în propria casă. Pentru cei care vor să lase ceva copiilor, situația este tragică. Sunt nevoiți să își sacrifice patrimoniul pentru a supraviețui.

Cei care optează pentru această soluție ar trebui să aleagă mai degrabă o bancă serioasă

Deși sistemul românesc nu a apelat la confiscări brutale precum cel polonez, semnele de instabilitate sunt cât se poate de vizibile.

„Niște bătrâni sunt nevoiți să își vândă cu uzufruct viager casele așa încât să aibă niște venituri mai mari. Și aici e o mențiune care trebuie făcută: dacă nu ai moștenitori, este o soluție bună să poți să te duci la o bancă și să închei un contract de uzufruct viager cu instituția financiară, nu să te complici cu un contract privat cu o persoană fizică, să primești o sumă lunară.

Poate se plătește, poate nu… Șansele să apară probleme când lucrezi cu banca sunt mai mici. Dacă ai moștenitori, soluția ideală e să ai un fond de pensii solid, ca să poți lăsa moștenire copiilor și casa, și banii strânși la Pilonul II, astfel încât generațiile viitoare să pornească de la o bază mult mai solidă, ca la un moment dat niște români să trăiască niște bătrâneți nu doar liniștite, ci prospere, ca să își permită un trai cum au olandezii sau americanii. 

Ce fac câteva bănci din Polonia în acest moment e o industrializare a unui contract civil care poate fi încheiat și la noi. S-a creat acolo cadru legal și s-a găsit oportunitatea de a face un mecanism care să permită oamenilor să își rezolve problema veniturilor foarte scăzute la vârsta pensionării.

„Și la noi se face asta. Cumpărătorul pariază că nu va mai trăi mult cel care vinde”

Și la noi se face asta. Vorbim practic de vânzarea locuinței, cu uzufruct viager: practic, proprietarul vinde, dar nu dă proprietatea, vinde doar dreptul de proprietate către cineva care urmează să devină proprietar deplin abia în momentul în care moare cel care a vândut. E ca un pariu între vânzător și cumpărător despre cât de mult o să trăiască vânzătorul. Cumpărătorul, când plătește o sumă, pariază că nu va mai trăi mult cel care vinde. Cel care vinde o face sperând că va trăi cât mai mult și se va putea bucura mai ales dacă are și clauze de întreținere, adică să primească o sumă lunară de bani, atunci chiar e un pariu între cei doi în care fiecare speră ca timpul să fie mai degrabă în favoarea sa”, ne-a mai spus Năsulea.

În încheiere, profesorul ne-a spus că în mod normal astfel de contracte nu au un termen-limită și că îi e greu să creadă că dacă s-ar depăși numărul de ani din înțelegerea încheiată între vechiul și noul proprietar vreun judecător va fi de acord ca un bătrân amărât și bolnav să fie scos în stradă.

Marele avantaj din astfel de contracte civile: bătrânii nu mai plătesc impozitul pe casă și facturile la întreținere până mor

„E un contract care se practică și la noi, se practică în lumea civilizată. În astfel de contracte, termenul este momentul decesului, nu există un număr de ani trecut. Acum, bineînțeles, în contractele civile se poate stipula orice, dar mi-e greu să cred că ar ține în instanță dacă s-ar semna un contract să zicem pe 15 ani, apoi dacă bătrânul se va afla într-o stare de sănătate și mai gravă, ce faci, vii să-l dai afară din casă? Nu cred că vreun judecător va pune în executare așa ceva. Ca observație, din datele pe care le-am văzut eu, de cele mai multe ori astfel de contracte se fac nu cu clauze de întreținere.

Practic, se plătește o sumă pentru proprietate pe care vânzătorul o primește la momentul semnării contractului. Ulterior, cumpărătorul e responsabil pentru plata utilităților și impozitului pe clădire pentru proprietatea pe care nu o va putea folosi. Bătrânii care fac asta își suplimentează veniturile cu o sumă pe care o primesc în bloc, la început, dar scapă de grija de a plăti căldură, curent. În alte țări e rentabil și din cauza impozitelor pe proprietate, scapă și de ele. În Franța și Italia, de exemplu, sunt sume considerabile. Vorbim de niște mii de euro pe an de care scapă cel care vinde”, a adăugat Năsulea.