Fetiță de 1 an și 8 luni din Mehedinți, în stare gravă după ce a fost atacată de câinele familiei. Intervine elicopterul SMURD

Caz cumplit în Mehedinți, acolo unde o fetiță de nici 2 ani este în stare gravă după ce a fost atacată de câinele familiei. Medicii sunt rezervați.

Mar 6, 2025 - 17:00
 0  2
Fetiță de 1 an și 8 luni din Mehedinți, în stare gravă după ce a fost atacată de câinele familiei. Intervine elicopterul SMURD

O fetiță de nici 2 ani din județul Mehedinți a fost preluată de medici în stare gravă, joi, după ce a fost atacată de câinele familiei. Animalul i-a provocat răni severe, iar medicii spun că sunt rezervați.

Caz șocant în Mehedinți: fetiță de nici 2 ani, atacată și desfigurată de câinele familiei

Din primele informații, aflăm că acest caz cutremurător a fost consemnat în comuna Vânători. Victima, o copilă de doar 1 an și 8 luni, a fost atacată și pur și simplu desfigurată de câinele familiei sale.

Totul s-ar fi întâmplat într-o moment de neatenție. Joi după amiază, într-o zi frumoasă cu soare, mama micuței a scos-o pe aceasta în curte, iar la scurt timp a fost atacată de animal.

Rudele au sunat disperate la 112. O ambulanță plecată de la Cujmir a luat-o pe micuță și a transportat-o către spital. Pe traseu, victima a fost preluată de un echipaj SAJ. S-a apelat inclusiv la intervenția în zonă a unui elicopter SMURD.

Din datele furnizate de medici reiese că fetița are răni numeroase. S-a ales cu leziuni la nivelul capului și al feței. De asemenea, prezintă și un traumatism cranian prin mușcătură, notează Actual Mehedinți.

Medicii nu vin cu vești bune: ”Pronosticul este rezervat”

Am preluat o pacientă de 1 an și 8 luni cu multiple plăgi la nivelul scalpului și al feței. Fetița este conștiență și cooperantă, însă nu se află într-o stare foarte bună.

Pronosticul este rezervat. Am adus-o la UPU, așteptăm să fie evaluată pentru a vedea dacă o vom transporta noi într-un spital sau va fi chemat un eliopter SMURD”, a spus medicul Mihaela Petchescu, de la SAJ Meehedinți.

În final, conform presei locale, reprezentanții spitalului din Mehedinți au solicitat intervenția unui elicopter SMURD. Copila urmează să fie transportată la un centru medical mai mare din țară. La casa copilei au ajuns și reprezentanții Poliției. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow