Formula 1, live video Marele Premiu de la Monaco. Lando Norris obține cel de-al doilea pole-position al sezonului! De pe ce loc va pleca Max Verstappen din grila de start

În acest weekend are loc Marele Premiu de la Monaco. Când încep calificările, cine sunt favoriții, cine transmite cursa și cum arată clasamentul înaintea întrecerii.

May 24, 2025 - 20:00
 0  1
Formula 1, live video Marele Premiu de la Monaco. Lando Norris obține cel de-al doilea pole-position al sezonului! De pe ce loc va pleca Max Verstappen din grila de start

Sezonul 2025 din Formula 1 continuă cu etapa de la Monaco (23-25 mai), unde piloții vor da tot ce au mai bun pe circuitul de la Monte-Carlo. Max Verstappen vine cu moralul ridicat după victoria în cursa Regiunii Emilia-Romagna.

UPDATE: Lando Norris, pole-position în Marele Premiu de la Monaco

Sesiunea de calificări de sâmbătă de la Monaco a fost cu adevărat spectaculoasă. Lando Norris a fost cel mai rapid și a obținut cel de-al doilea pole-position din acest sezon, stabilind și un record al circuitului.

Pilotul celor de la McLaren va fi urmat pe grila de start de monegascul Charles Leclerc, iar podiumul a fost completat de Oscar Piastri. Lewis Hamilton și Max Verstappen vor pleca de pe locurile 4, respectiv 5.

Cum va arăta grila de start la MP de la Monaco:

UPDATE: Charles Leclerc a dominat în antrenamentele de vineri de la Monaco

După ce a avut o coliziune cu Lance Stroll în startul sesiunii, Charles Leclerc a fost cel mai rapid în sesiunea de calificări de vineri. Pilotul monegasc are un moral excelent înaintea Grand Prix-ului de la Monaco, după ce anul trecut a reușit să se impună pe acest circuit.

Podiumul antrenamentelor de vineri a fost completat de ax Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, și britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes), iar Alexander Albon (Williams) și Oscar Piastri (McLaren-Mercedes) au încheiat Top 5.

Sâmbătă de la ora 13:30 va avea loc și ultima sesiune de antrenamente, iar calificările sunt programate să înceapă de la ora 16:45.

Marele Premiu de la Monaco. Reușește Oscar Piastri o nouă victorie după ce Max Verstappen i-a luat fața weekendul trecut?

Oscar Piastri are un sezon foarte bun. Australianul s-a impus la Bahrain, la Jeddah, dar și la Miami. Pilotul celor de la McLaren a fost depășit însă etapa trecută, când Max Verstappen a fost marele câștigător.

Provocarea din etapa cu numărul 8, de la Monaco, va reprezenta pentru piloți parcurgerea a 3,337 km (78 de tururi pentru a încheia cursa). Prima dată când a avut loc Marele Premiu de la Monaco a fost în 1950, în timp ce recordul pe tur a fost stabilit în 2021 (Lewis Hamilton, 1:12.909).

Programul complet al Marelui Premiu de la Monaco

Fanii Formulei 1 au parte din nou de acțiune în acest weekend. Adrenalina și nervii vor atinge cote maxime, iar piloții vor oferi tot ce au mai bun pentru a se impune în cursa finală de duminică după-amiază. Iată programul complet:

Vineri, 23 mai

  • Ora 14:30: Antrenamente (prima sesiune)
  • Ora 18:00: Antrenamente (a doua sesiune)

Sâmbătă, 24 mai

  • Ora 13:30: Antrenamente (a treia sesiune)
  • Ora 16:45: Calificări

Duminică, 25mai

  • Ora 15:45: Cursa pentru Marele Premiu de la Monaco

Cine transmite Marele Premiu de la Monaco

Toate antrenamentele vor fi transmise live integral pe platforma AntenaPLAY. Calificările vor fi transmise de asemenea și pe Antena 3 CNN.

În ceea ce privește marea cursă de duminică, fanii Formula 1 vor putea vedea întrecerea atât pe postul Antena 1 cât și pe platforma AntenaPLAY. Site-ul FANATIK.ro vă va ține de asemenea la curent cu toate evenimentele și declarațiile importante de la Monaco.

Clasamentele actuale în Formula 1, înainte de etapa de la Monaco

Clasamentul piloților înainte de Marele Premiu de la Monaco:

  • Oscar Piastri (McLaren) – 146 puncte
  • Lando Norris  (McLaren) – 133 puncte
  • Max Verstappen (Red Bull Racing) – 124 puncte
  • George Russell (Mercedes) – 99 puncte
  • Charles Leclerc (Ferrari) – 61 puncte
  • Lewis Hamilton (Ferrari) – 53 puncte
  • Andrea  Kimi Antonelli (Mercedes) – 48 puncte

Clasamentul constructorilor înainte de Marele Premiu de la Monaco:

  • McLaren – 279 puncte
  • Mercedes – 147 puncte
  • Red Bull Racing – 131 puncte
  • Ferrari – 114 puncte
  • Williams – 51 puncte
  • Haas – 20 puncte
  • Aston Martin Racing – 14 puncte

Cum arată cotele la pariuri pentru cursa din Marele Premiu de la Monaco

Favoriții la câștigarea cursei de duminică din Marele Premiu de la Miami sunt Oscar Piastri și Lando Norris,  u o cotă de 2,85, respectiv 3,10. Max Verstappen este cel de-al 3-lea favorit (cota 4,25).

Piloți precum Charles Leclerc, George Russell sau Lewis Hamilton sunt văzuți cu șanse mici de a se impune la Monaco, având cote la câștig de 7,50, 17,00, și 20,00.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow