Fostul internațional, concediat de la postul TV după ce le-a dat colegelor mai multe „mesaje nepotrivite”. A divorțat și de soție: „E o chestie de bărbați”

După ce a fost dat afară de la BBC, Jermain Jenas, fostul internațional englez, se află în plin divorț cu femeia alături de care a petrecut 16 ani: „Unii aleg să înșele”

May 24, 2025 - 23:00
 0  0
Fostul internațional, concediat de la postul TV după ce le-a dat colegelor mai multe „mesaje nepotrivite”. A divorțat și de soție: „E o chestie de bărbați”

Jermain Jenas trece printr-un divorț cu Ellie Penfold, femeia cu care a petrecut 16 ani din viață, iar rodul iubirii lor s-a materializat în trei copii. Fostul internațional englez a declarat că ar fi acceptat să trăiască nefericit de dragul celor mici, însă nici fosta sa parteneră de viață nu și-a mai dorit să continue.

Jermain Jenas, primele detalii despre divorț! Internaționalul englez s-a despărțit de femeia alături de care a petrecut 16 ani

Jermain Jenas are sute de meciuri în Premier League și 21 de selecții în naționala Angliei. La finalul carierei, englezul nu și-a ales o carieră în antrenorat și nici în management, ci una în televiziune.

Fostul fotbalist a fost gazda unui show extrem de cunoscut în Marea Britanie, „One Show”. De-a lungul timpului el a avut mai multe colege la locul de muncă, însă acum câteva luni a fost acuzat că ar fi trimis mai multe „mesaje nepotrivite” uneia dintre ele. BBC nu a stat pe gânduri și l-a concediat pe Jermain Jenas, care a intrat și într-un proces de divorț după acest scandal.

„Dacă ar fi fost după mine, și cred că mulți bărbați gândesc la fel, probabil că aș fi fost dispus să fiu nefericit pentru tot restul vieții, doar ca să-mi păstrez copiii aproape. Dacă am copiii lângă mine, sunt destul de împăcat cu ideea de a face sacrificii. Asta e o chestie de bărbați. Relațiile sunt cum sunt, au momente bune, au momente grele, unii înșală, alții nu, dar înveți multe pe parcurs. Realitatea e că amândoi am ajuns într-un punct în care ne-am întrebat: «Suntem cu adevărat fericiți?»

Din partea ei, drumul se cam încheiase, poate mai mult decât din partea mea. Dar eu eram dispus să spun: «Pot să fiu nefericit, atâta timp cât pot rămâne în această casă cu tine și cu copiii». Pentru ea nu a fost suficient, așa că ne-am despărțit și asta a fost”, a spus Jenas.

Fostul internațional englez neagă faptul că motivul divorțului a fost scandalul în care a fost implicat la BBC: „Am avut probleme o perioadă”

„Adevărul este că eu și soția mea nu ne-am despărțit pentru că am trimis niște mesaje unor colege. Am avut probleme o perioadă, totul a ajuns la un punct și, în cele din urmă, am decis, ca doi adulți, că vom fi părinți mai buni pentru copiii noștri dacă rămânem doar prieteni, și atât.

Am petrecut 16 ani minunați împreună, eu și soția mea, câți oameni rezistă atât? 16 ani, cu suișuri și coborâșuri. Ea a prins partea grea a carierei mele de fotbalist, săraca. Ea a fost cea care m-a scos din întuneric când genunchiul meu era distrus, cariera era terminată. Ea m-a ridicat, mi-a dat încrederea și puterea: «Ridică-te, ieși din nou în lume, eu cred în tine»”, a declarat Jermaine Jenas conform The Sun.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow