Fostul jucător de la FCSB surprinde: “CFR Cluj are şanse mai mari să prindă play-off-ul”
Un fost jucător de la FCSB consideră că CFR Cluj este favorită în fața roș-albaștrilor să prindă top 6. Care sunt argumentele, în condițiile în care, în prezent, campioana României are două puncte avans în clasament.
FCSB și CFR Cluj au un sezon sub așteptări. După 17 etape, ambele sunt în partea a doua a clasamentului și au emoții cu privire la calificarea în play-off. Dacă roș-albaștrii au arătat, până acum, inconstanță, alb-vișiniii par să-și revină. În ultimele săptămâni au învins pe Unirea Slobozia și Rapid și s-au apropiat la doar două lungimi de campioana României. Un fost jucător al bucureștenilor îi vede, însă, favoriți pe clujeni să prindă top 6 și a oferit și câteva argumente în acest sens.
De ce consideră Florin Gardoș că CFR Cluj este favorită în fața FCSB-ului să prindă play-off-ul
Florin Gardoș a evoluat patru sezoane pentru FCSB. În prezent, echipa i se pare imprevizibilă, incapabilă să lege mai multe rezultate pozitive. De vină, în opinia lui, ar fi desele schimbări din primul “11”. Din aceste motive, este de părere că CFR Cluj, echipă mult mai așezată în ultimele două etape, este favorită în fața roș-albaștrilor să prindă play-off-ul.
“FCSB mi se pare că e cea mai imprevizibilă echipă în momentul de față. Vine meciul ăsta din Serbia și nici nu știi… Ai zice după formă, după discuții, după nebunia asta cu doi închizători, unul, schimbările astea tactice ale antrenorului… Primul ‘11’ arată bine. E nebunia asta cu schimbări de tactică, de jucători… Mi se pare că e foarte imprevizibilă. Dacă e să mă uit acum la clasament, deci CFR are două puncte mai puțin… Eu, așa din exterior, aș da mai mari șanse CFR-ului să prindă play-off-ul decât FCSB-ului”, a spus Florin Gardoș la FANATIK SUPERLIGA.
Cât de mult a contat instalarea lui Daniel Pancu
În continuare, fostul fundaș al roș-albaștrilor a precizat că Daniel Pancu are meritul său în revenirea CFR-ului din ultimele săptămâni.
“Mi se pare că la CFR, odată cu schimbarea antrenorului, se vede ceva. Chiar dacă e o schimbare de aer, de spirit, nu neapărat poate ceva tactic. Și au, așa, avânt. Dincolo, la FCSB, sunt câteva meciuri bune, ai impresia că… Uite ce se întâmplă cu Liverpool acum. Sunt pe o pantă ascendentă, vine căderea”, a mai spus Gardoș.
Cum l-au primit jucătorii CFR-ului pe Daniel Pancu
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Florin Gardoș a dezvăluit că jucătorii CFR-ului sunt super încântați de sosirea lui Daniel Pancu, care a venit cu o altă mentalitate, total diferită de cea a fostului antrenor, Andrea Mandorlini.
“Mai știu și niște discuții din interior, vorbesc de jucători, care nu erau prea încântați de ce se întâmplă vizavi de partea asta tehnică, de Mandorlini, și au cam fost bucuroși că vine un antrenor cu suflu nou, cu altfel de mentalitate, din generația cumva nouă, s-au schimbat antrenamentele. Eu zic că se va vedea, deja se vede, dar se va vedea și pe termen lung”, a concluzionat fostul jucător al FCSB-ului.
blablabla
Care este reacția ta?