Fotbalul ar putea arăta foarte diferit după cele trei schimbări majore pregătite în Liga Campionilor! Planul UEFA a fost dezvăluit
Trei schimbări majore în Liga Campionilor după doar un an de la noul format? Planul UEFA a fost dat de gol în presa germană
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/o-noua-revolutie-pregatita-de-uefa-in-liga-campionilor.jpg?#)
UEFA ia în calcul să facă trei schimbări importante în Liga Campionilor, la doar un sezon după ce a modificat formatul în toate cele trei competiții continentale (incluzând Europa și Conference League).
Trei potențiale schimbări esențiale în Liga Campionilor
Comisia UEFA pentru competițiile cluburilor (CCC) urmează să se întâlnească pe 30 mai, la Munchen, pentru o ședință în care se va prezenta un raport după un an de la implementarea noului format. Schimbările pot fi hotărâte la momentul respectiv, conform Bild. Pe 31 mai, tot în inima Bavariei, este programată să se desfășoare finala Ligii Campionilor.
Modificarea cu impactul cel mai puternic în UCL ar fi renunțarea la cele două reprize de prelungiri din fazele eliminatorii. Măsura este menită să compenseze calendarul supraîncărcat al jucătorilor. La capătul celor 90 de minute s-ar trece direct la loviturile de departajare.
Derby-uri doar din sferturile Ligii Campionilor?
A doua schimbare ar fi în avantajul grupărilor clasate pe primele opt locuri la finalul grupei unice. Acestea ar putea disputa returul pe teren propriu, până în ultimul act al competiției, nu doar în optimi așa cum s-a întâmplat în stagiunea curentă.
Prin a treia și ultima modificare UEFA și-ar dori să reducă numărul de partide dintre echipele din aceeași țară. Derby-urile interne nu ar mai avea loc înaintea sferturilor de finală.
PSG – Brest (10-0 scor general, în play-off), Real Madrid – Atletico Madrid (2-2, 4-2 la penalty-uri, în optimi) și Bayern Munchen – Bayer Leverkusen (5-0, în optimi) sunt confruntările între echipele conaționale din actualul sezon dinaintea sferturilor Ligii Campionilor.
Aleksander Ceferin: ”Noul format generează mai mult interes și entuziasm”
Revoluția începută din sezonul curent reprezintă un motiv de mândrie pentru Aleksander Ceferin. Președintele UEFA s-a arătat încântat de efectele noului format al Ligii Campionilor: ”Unii au spus că fanii vor să vadă doar primele cinci sau zece echipe, susținând că mărirea fazei grupelor i-ar afecta atractivitatea. Asta am descoperit? Nu, e exact invers.
Noul format generează mai mult interes și entuziasm. Și mai multă varietate: cluburile înfruntă acum o gamă mai largă de adversari, cu jocuri mari și în prima fază a Ligii”.
Care este reacția ta?






