Fotoliul din Cotroceni îşi aşteaptă ocupantul
Cu 54,3% din totalul celor 11.641.866 voturi exprimate, la centralizarea a 98% din procesele-verbale din secţiile de votare din ţară şi străinătate la închiderea ediţiei, Nicuşor Dan a fost ales, ieri, preşedinte al României, deşi, iniţial, era greu de crezut că acesta ar putea să răstoarne diferenţa de 20 de procente în favoarea lui George Simion, înregistrată în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 4 mai. Nicuşor Dan nu numai că a recuperat uriaşa diferenţă înregistrată după primul tur, dar a mai pus şi aproape zece procente în favoarea sa, în urma votului din turul al II-lea, ceea ce arată o înfrângere usturătoare pentru candidatul taberei suveraniste.

Care este reacția ta?






