George Simion, prezentat drept susținător al politicilor Trump, într-un articol NYT: „S-a înfățișat ca un apărător al poporului împotriva politicienilor”

George Simion, candidat la prezidențiale, este prezentat drept un adept al politicilor MAGA, într-un articol publicat în The New York Times.

May 16, 2025 - 16:30
 0  1
George Simion, prezentat drept susținător al politicilor Trump, într-un articol NYT: „S-a înfățișat ca un apărător al poporului împotriva politicienilor”

George Simion, candidat la alegerile prezidențiale din România, este prezentat într-un articol publicat în The New York Times drept un susținător al politicilor Trump și un adept al MAGA.

Cum este prezentat George Simion într-un articol NYT

Autorul articolului, Andrew Higgins, arată că un naționalist, bine plasat pentru a câștiga turul 2 al alegerilor de duminică, a promis că „va face România măreață, din nou”, făcând asocierea cu mișcarea conservatoare Make American Great Again (MAGA), inițiată de președintele Donald Trump.

După interviul acordat americanului Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump, NYT îl prezintă pe George Simion drept un politician care folosește limbajul susținătorilor americani, precum JD Vance, care a criticat România pentru anularea alegerilor.

Autorul articolului amintește că George Simion are o interdicție de a intra în Republica Moldova, dar și în Ucraina, din cauza acțiunilor sale în urma cărora există suspiciuni că a „încălcat suvernitatea statelor”. De altfel, Simion și-a temperat ideea de a uni România cu Moldova, în ultimele săptămâni de campanie, arată jurnalistul.

„Dacă va fi ales președinte, domnul Simion a spus că prima sa vizită de stat va fi în Moldova, în ciuda interdicției de intrare. El s-a angajat să viziteze și Cernăuți, o regiune a Ucrainei despre care crede că ar trebui să facă parte din România. Nu este clar dacă îi va fi permis să intre în aceste țări”, se arată în articolul NYT.

Pe de altă parte, spre deosebire de alți naționaliști ai secolului trecut, „Simion nu a sugerat niciodată ca România să folosească forța militară împotriva vecinilor săi pentru a-și extinde granițele”, așa cum se mai arată în articol.

„Naționaliștii europeni au avut adesea dificultăți în a forma un front comun”

Ulterior, autorul articolului identifică anumite asemănări între George Simion și alți „suverniști autodeclarați”, cum ar fi premierul ungar Viktor Orban sau premierul Slovaciei, Robert Fico, făcând o scurtă referire la istorie.

„Spre deosebire de naționaliștii români din secolul trecut, care s-au aliat cu Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în urmărirea recuceririi unor teritorii pierdute, domnul Simion nu a sugerat niciodată ca România să folosească forța militară împotriva vecinilor pentru a-și extinde granițele.

Însă convingerea sa că oamenii care împărtășesc aceeași limbă și același sânge ar trebui să fie uniți într-o singură națiune rămâne totuși o idee de modă veche. De asemenea, evidențiază motivul pentru care naționaliștii europeni au avut adesea dificultăți în a forma un front comun, dincolo de disprețul împărtășit față de „globaliștii woke” și simpatia comună pentru președintele Trump”. (…)

România și Ungaria s-au aliat amândouă cu Germania nazistă în speranța de a recâștiga teritorii pierdute una în favoarea celeilalte și față de Ucraina sovietică.

În ciuda animozităților istorice, Simion, Orban și alți „suveraniști” autodeclarați, precum premierul Robert Fico al Slovaciei — care de asemenea conține teritorii foste ungurești — sunt de acord într-un singur punct: nu le place Uniunea Europeană”, susține autorul articolului.

Transformarea lui George Simion, similară cu cea a lui Marine Le Pen

Ulterior, autorul face o trecere în revistă a declarațiilor lui George Simion, inclusiv cu privire la bazele NATO în România, arătând că acesta își menține sprijinul pentru Alianță, spre deosebire de Călin Georgescu, „un naționalist excentric”, care a șocat scena politică după alegerile prezidențiale din 2024, anulate de CCR.

De asemenea, jurnalistul precizează să Simion nu și-a arătat simpatia față de președintele rus Vladimir Putin, declarând săptămâna trecută că liderul de la Kremlin „trebuie arestat pentru crime de război”.

„Pe parcursul campaniei electorale, el s-a înfățișat ca un un tribun al poporului: un apărător hotărât, dar responsabil, al omului de rând, împotriva politicienilor de sistem pe care îi numește „paraziți politici.”

Transformarea lui Simion seamănă, în multe privințe, cu cea a lui Marine Le Pen din Franța, care a încercat ani la rând să scape de imaginea extremistă a partidului ei”, mai susține jurnalistul NYT.

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow