Gică Hagi își pregătește retragerea de la Farul! Antrenorul la care s-a gândit „Regele” pentru a prelua echipa
Gică Hagi și-a găsit urmașul pe banca tehnică a Farului Constanța. Alesul „Regelui” este Ianis Zicu
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/gica-hagi-pleca-de-la-farul-scaled-e1748675186847.jpg?#)
Sezonul modest recent încheiat l-a făcut pe Gică Hagi să se gândească să facă un pas în spate. Managerul tehnic de la Farul Constanța consideră că Ianis Zicu ar fi varianta optimă pentru a-i continua munca.
Iese Hagi, intră Zicu?
Farul Constanța a terminat sezonul pe locul 5 în play-out. Departe de pretențiile lui Gică Hagi, care își propunea în vara anului trecut să ajungă în play-off cu echipa sa.
Pe lângă clasarea slabă, „marinarii” și-au pierdut și cel mai bun jucător pentru sezonul 2025-2026. Denis Alibec a fost convins de Gigi Becali să semneze cu FCSB, urmând să câștige 25.000 de euro la clubul roș-albastru.
Toate acestea l-ar fi făcut pe Gică Hagi să se gândească să facă un pas în spate. Potrivit IamSport, cel mai bun marcator din istoria naționalei României, cu 35 de reușite, la egalitate cu Adrian Mutu, l-a contactat pe Ianis Zicu pentru a-i propune să o preia pe Farul din această vară.
- Ianis Zicu a avut un sezon extraordinar cu Metaloglobus. S-a calificat în barajul de promovare/retrogradare și a remizat în prima manșă cu Poli Iași, 1-1, returul urmând să se joace pe 1 iunie.
Gică Popescu: „Hagi are oferte întotdeauna”
Luna trecută, Gică Popescu a dat de înțeles că „Regele” se gândește să plece de la Farul. Președintele constănțenilor a afirmat că Hagi a avut în permanență oferte de a prelua alte echipe.
„Gică are oferte întotdeauna, credeţi-mă ce vă spun. E greu de ţinut. În fiecare an avem aceleaşi discuţii cu el, îl rugăm să rămână.
E clubul pe care Gică l-a făcut, pe care îl iubeşte atât de mult. A investit atât de mult, nu doar partea financiară, ci şi mult suflet şi speranţă.
Împreună sperăm să avem un an mult mai bun decât cel pe care l-am încheiat”, a declarat Popescu, citat de orangesport.ro.
- De-a lungul carierei de antrenor, Gică Hagi a cucerit 5 trofee, 4 dintre ele cu Farul Constanța: două titluri, o Cupă a României și o Supercupă. A mai câștigat și Cupa Turciei, cu Galatasaray, în sezonul 2004-2005.
Care este reacția ta?






