Gigi Becali a anunțat echipa de start a FCSB în meciul cu Hermannstadt! Ce schimbări a ordonat după 3-1 cu Inter Club d’Escaldes
Gigi Becali a luat foc după FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1 și a ordonat schimbări în echipa de start pentru meciul cu Hermannstadt din SuperLiga
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/echipa-de-start-fcsb-hermanstadt-scaled.jpg?#)
Gigi Becali a anunțat echipa de start a celor de la FCSB pentru meciul cu Hermannstadt, primul din noua ediție de SuperLiga. Latifundiarul din Pipera a fost extrem de dezamăgit după 3-1 cu Inter Club d’Escaldes.
Care va fi echipa de start a celor de la FCSB cu Hermannstadt. Schimbările ordonate de Gigi Becali
FCSB a debutat cu dreptul în primul tur preliminar din UEFA Champions League. Campioana României a învins-o cu 3-1 pe Inter Club d’Escaldes, rezultat care l-a dezamăgit însă pe Gigi Becali. Patronul roș-albaștrilor și-ar fi dorit ca echipa sa să înscrie 6, 7 goluri, motiv pentru care a ordonat schimbări în primul „11”.
Următorul meci oficial al celor de la FCSB este cu Hermannstadt, în prima etapă din SuperLiga. Duelul cu sibienii va avea loc în Ghencea, sâmbătă, 12 iulie, de la ora 21.30. Din echipa de start de la partida cu andorrezii vor dispărea doar Siyabonga Ngezana și Baba Alhassan. În locul lor vor intra Daniel Graovac și Mihai Popescu.
„La Mihai Popescu explicația e că trebuie să facem două perechi de fundași centrali. Din patru am făcut două perechi. Am zis să fie Ngezana cu Baba, cu Ngezana mai valoros, și Popescu, mai valoros, pereche cu Graovac. (n.r.- Popescu și Graovac în campionat?) Da.
(n.r. – Cum va arăta echipa în prima etapă?) Cei doi fundași centrali (n.r. – Ngezana și Alhassan) schimbați, în dreapta va juca Cercel, în stânga Radunovic, la mijloc va juca Șut. Lui Olaru am vrut să îi arătăm că nu avem timp în cupele europene, dar va juca tot Olaru, Tănase. Cisotti, Miculescu, Politic”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Primul „11” al FCSB-ului cu Hermannstadt, conform anunțului lui Gigi Becali
- Târnovanu – Cercel, Graovac, M. Popescu, Radunovic – Olaru, Șut, Tănase – Cisotti, Miculescu, Politic
Daniel Graovac va debuta la FCSB
În urma anunțului făcut de Gigi Becali, Daniel Graovac își va face debutul la FCSB. Fundașul bosniac n-a apucat să îmbrace tricoul roș-albastru la primele două meciuri oficiale, Supercupa cu CFR Cluj și turul din Champions League cu Inter Club d’Escaldes.
Stoperul bosniac în vârstă de 31 de ani a sosit la campioana României în această vară, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj.
Care este reacția ta?






