Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Vlad Chiricheș după Poli Iași – FCSB 0-2: „Așa vrea Dumnezeu!”
Gigi Becali, impresionat de evoluția lui Vlad Chiricheș din Poli Iași - FCSB 0-2. Decizia patronului roș-albaștrilor: ”E prea cuminte omul”
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/12/hotararea-lui-gigi-becali-in-privinta-lui-vlad-chiriches.jpg?#)
Vlad Chiricheș (35 de ani) a avut o nouă prestație solidă pe postul de mijlocaș defensiv în Poli Iași – FCSB 0-2, iar Gigi Becali a fost impresionat de cum se descurcă în general jucătorul său.
Gigi Becali, elogiu pentru Vlad Chiricheș după ultima evoluție la FCSB
Plin de entuziasm, patronul roș-albaștrilor a afirmat despre Chiricheș că România nu a avut niciodată un mijlocaș central de o asemenea valoare. În plus, Gigi Becali a luat și o decizie importantă cu privire la contractul stoperului reprofilat în poziția de ”închizător”.
Angajamentul său cu FCSB mai este valabil până pe 30 iunie 2025. Gigi Becali a anunțat, în exclusivitate pentru FANATIK, că îi va prelungi contractul lui Vlad Chiricheș cu două condiții.
Fotbalistul cu 76 de selecții pentru naționala României trebuie să nu se accidenteze grav și să își mențină evoluțiile la același nivel. Becali ia în calcul din stagiunea viitoare să îi ofere lui Chiricheș un contract de antrenor secund și de jucător.
”Bine, mă, Horia, fii atent aici! Am descoperit că așa a vrut Dumnezeu. Să știi că nu am avut noi mijlocaș central și nu a existat precum Chiricheș. Ce Ovidiu Sabău iehovistul, ce cutare Stoica? Nimeni! Nu există mijlocaș central precum Chiricheș!
Păi, dacă joacă așa și nu se accidentează, îl țin antrenor secund și jucător. E prea cuminte omul”, a declarat Gigi Becali, în dialog cu Horia Ivanovici, într-o intervenție telefonică la podcastul Profețiile lui Mitică.
Vlad Chiricheș, un jucător important în istoria celor de la FCSB
Din ianuarie 2012, până în august 2013, Vlad Chiricheș a evoluat la FCSB. A câștigat de două ori Superliga și o dată Supercupa României în prima sa perioadă alături de roș-albaștri.
Chiricheș a fost cumpărat de Tottenham în schimbul sumei de 9,5 milioane de euro. În vara anului 2023, a revenit la FCSB din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Cremonese.
Și-a mai trecut în palmares încă o dată campionatul și Supercupa României. În total, a strâns pentru FCSB 92 de meciuri în care a marcat patru goluri și a oferit trei pase decisive.
Gigi Becali i-a decis viitorul lui Vlad Chiricheș
Care este reacția ta?






