Gigi Becali, reacţie explozivă după ce sigla FCSB a fost ştearsă de UEFA din dreptul câştigătoarei de Cupa Campionilor: „E o hackăreală! N-am primit nimic”. Exclusiv

Gigi Becali a oferit o primă reacţie pentru FANATIK după ce sigla şi numele FCSB au fost şterse de UEFA din dreptul câştigătoarei Cupei Campionilor din 1986.

Oct 17, 2025 - 18:30
 0  1
Gigi Becali, reacţie explozivă după ce sigla FCSB a fost ştearsă de UEFA din dreptul câştigătoarei de Cupa Campionilor: „E o hackăreală! N-am primit nimic”. Exclusiv

UEFA a făcut o modificare importantă pe site-ul oficial şi numele şi sigla FCSB nu mai apare la numele câştigătoarei Cupei Campionilor Europeni din 1986. Interesant este că nici sigla CSA Steaua nu apare, fiind un loc liber la siglă, cu numele Steaua Bucureşti.

FCSB nu mai apare în dreptul câştigătoarei Cupei Campionilor! Reacţia lui Gigi Becali

FANATIK l-a contactat pe Gigi Becali pentru o primă reacţie referitor la această schimbare. Patronul FCSB s-a declarat, iniţial dezamăgit de această situaţie, spunând că nici CSA Steaua nu poate emite pretenţii pe palmares:

Habar n-am. Lor le spune că nu pot emite pretenţii pentru palmares după anul 2000. Nu mai suntem câştigătoarea Cupei Campionilor? Ce să facem? Asta este România.

Bun, au şters-o. Dar ei nici nu pot să o înscrie. Dacă nici ei nu sunt, atunci să nu aibă nimeni Cupa Campionilor. Că aşa e în România. De ce să avem asta în România? Nu e bine, nu vedeţi? Şi eu sunt supărat, dar nu am ce face”, a spus Gigi Becali în primă instanţă”, a spus Gigi Becali pentru FANATIK.

UEFA nu a trimis nicio notificare pentru FCSB: „E o hackăreală”

După ce s-a consultat cu avocaţii, patronul FCSB a dezvăluit că echipa nu a primit nicio notificare la UEFA şi că o astfel de schimbare nu se poate înregistra brusc, luând în calcul şi un atac al hackerilor asupra site-ului forului continental:

„Am vorbit acum cu avocaţii. Nu am primit nimic. Cred că este vorba de o hackăreală. Nu există aşa ceva. La UEFA se ia în considerare continuatorul. E adevărat că nu ne numim Steaua, dar suntem continuatorii.

Şi dacă suntem continuatorii, suntem deţinătorii. Alta e că schimbăm numele, altul e palmaresul. Palmaresul este ţinut de continuatori. Noi deţinem palmaresul din 2003 până în prezent, prin hotărâre judecătoarească.

Este o hackeăreală. Nu există aşa ceva. UEFA, ca să te şteargă, trebuie să existe o decizie. Este o aiureală”, a spus Gigi Becali pentru FANATIK.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow