Gigi Becali și Andrei Cristea, dialog incendiar în direct la TV: „Ca fotbalist te poți lăuda doar cu alea două goluri cu Valencia” / „Și două campionate!”

Gigi Becali și fostul său fotbalist, Andrei Cristea, au avut un dialog aprins în direct imediat după ce FCSB a devenit din nou campioana României

May 11, 2025 - 20:30
 0  1
Gigi Becali și Andrei Cristea, dialog incendiar în direct la TV: „Ca fotbalist te poți lăuda doar cu alea două goluri cu Valencia” / „Și două campionate!”

Gigi Becali și Andrei Cristea au avut un dialog de excepție după ce FCSB a devenit matematic campioană, în urma remizei de pe „Ion Oblemenco” dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Patronul „roș-albaștrilor” i-a spus fostului atacant că se poate lăuda doar cu reușitele din dubla cu Valencia.

Gigi Becali, dialog splendid cu Andrei Cristea: „Ca fotbalist nu te poți lăuda decât cu alea două goluri cu Valencia”

Gigi Becali jubliează după ce FCSB a câștigat un nou titlu de campioană în România. Universitatea Craiova și CFR Cluj au terminat meciul cu scorul de 2-2, iar cea care a beneficiat de acest rezultat a fost nimeni alta decât campioana României.

În felul său euforic, mai ales după un succes uriaș cum a fost cel din această seară, Gigi Becali a intrat în direct la un post de televiziune și a avut un dialog aprins cu Andrei Cristea, fostul fotbalist care a fost și în curtea latifundiarului din Pipera:

„M-a sunat avocatul Dan Idita. Apoi încă un prieten. După aceea le-am dat blocaj, că m-ați sunat voi și le-am zis că trebuie să sărbătorim cu Digi, că voi ne dați banii. Mă uit la Cristea, dar el s-a făcut puțin dinamovist.

Ca fotbalist nu se poate lăuda decât cu alea două goluri cu Valencia”, a spus Gigi Becali la DigiSport, moment în care a intervenit Andrei Cristea „Și două campionate câștigate”. „A câștigat și Borcea campionate multe (n.r. râde)”, a adăugat patronul FCSB.

„Felicitări pentru acest campionat. Dar mie îmi lasă impresia că ați câștigat două campionate, ținând cont și de performanța europeană. Și asta nu era posibil fără o relație bună cu Pintilii și Charalambous”, a spus Andrei Cristea în încheiere. „Așa este. Când iei campionatul atât de devreme…”, i-a dat Gigi Becali dreptate fostului atacant, la postul de televiziune menționat anterior.

Mihai Stoica a analizat cum a reușit FCSB să devină din nou campioană

Deși au avut 20 de meciuri în Europa, FCSB a reușit să își adjudece al doilea titlu de campioană consecutiv. Mihai Stoica, Președintele Consiliului de Administrație al „roș-albaștrilor” a enumerat patru motive pentru care echipa a reușit să iasă victorioasă și la finalul acestui sezon: 

„În primul rând, împotriva echipelor de play-off nu am pierdut niciun meci. În al doilea rând, chiar dacă am avut jucători accidentați, am reușit să facem transferuri inspirate. Cisotti are 7 reușite în play-off. În al treilea rând pot să spun că ghinionul pe care l-am avut în sezonul regulat… goluri pe greșeli de arbitraj, penalty-uri ratate, goluri primite in ultimele minute. Astea s-au întors în play-off. Primele trei meciuri in play-off au fost meciuri unde am avut șansă mare, iar apoi am defilat.

În ultimul rând, puterea de care am dat dovadă în finalul play-off-ului: cu CFR am avut 3-0, cu Rapid am avut 2-0 în Giulești și cu Dinamo am avut 3-0”, a spus Mihai Stoica pentru Prima Sport

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow