Gigi Becali, șocat de prețul jucătorului U21 pe care-l voia la FCSB: „Ei cred că gata, aruncă nebunu’ cu banii”. Ce decizie a luat
Gigi Becali a vorbit despre ce transfer a vrut să facă la FCSB în urma problemelor apărute cu jucătorul U21. Ce sumă de bani a pregătit patronul campioanei
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/gigi-becali-transfer-fcsb-scaled.jpg?#)
Gigi Becali (67 de ani) recunoscut în exclusivitate pentru FANATIK că a vrut să mai facă un transfer la FCSB. Campioana en-titre a dorit să aducă un nou fundaș dreapta, care să fie eligibil pentru regula U21.
Gigi Becali, despre transferul U21 la FCSB: „Eu dau, dar când am nevoie”
După transferurile lui Daniel Graovac, Denis Alibec și Denis Politic, FCSB a pus stop transferurilor. Asta în ciuda faptului că roș-albaștrii aveau în plan să îi creeze concurență lui Ionuț Cercel (18 ani) încă un fundaș dreapta U21. Motivul pentru care s-a răzgândit Gigi Becali este suma de bani care i-a fost cerută.
„Era vorba despre un jucător de la Slobozia. Noi ne gândeam să îl luăm împrumut cu opțiune de cumpărare. Domne, că nu știu ce, că vor 700 de mii de euro… Du-te, mă, de aici! Ei cred că dacă le-am dat 300 de mii de euro pe Gele, gata. Păi atunci aveam nevoie. Gele și-a făcut treaba. A dat gol cu Dinamo.
Ei cred că gata, aruncă nebunu’ de Becali cu banii. Eu dau, dar când am nevoie. Atunci speculează-mă, dar nu așa. Acum nu ne mai interesează. Îl avem pe Vlăsceanu în stânga. Îl avem pe Cercel în dreapta, care e apt”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport 1.
Atacant nou la FCSB. „E serios, e valoros”
Deși a transmis că FCSB va folosi jucători U21 doar pe benzi în apărare, Gigi Becali s-a răzgândit. Boss-ul campioanei României vrea să îl vadă la lucru pe Alexandru Stoian (17 de ani), care trebuie să le facă concurență lui Denis Alibec și lui Daniel Bîrligea.
„Îi avem și pe Stoian și pe Toma. Stoian o să fie pe listă să joace în meciurile astea (n.r. – cu Inter de Escaldes). Dacă le dăm 3-4 goluri acasă, îl Băgăm pe Stoian în Andorra. Atacant!
Il băgăm pe Stoian, pentru că Stoian trebuie promovat. Doar vârf, doar atacant va fi băgat! Le place antrenorilor de el. E serios, e valoros”, a adăugat latifundiarul din Pipera.
Care este reacția ta?






