Gigi Becali speră ca FCSB să primească ajutor de la Marius Șumudică: ”Rapid nu e o echipă foarte valoroasă, dar poate să o bată pe CFR”

Motivele pentru care Gigi Becali speră ca Rapid și Marius Șumudică să o ajute pe FCSB în lupta pentru titlul de campioană cu CFR Cluj

Apr 14, 2025 - 08:30
 0  1
Gigi Becali speră ca FCSB să primească ajutor de la Marius Șumudică: ”Rapid nu e o echipă foarte valoroasă, dar poate să o bată pe CFR”

Gigi Becali s-a arătat încrezător asupra faptului că Rapid sub comanda lui Marius Șumudică o poate învinge pe CFR Cluj, rezultat care ar avantaj-o pe FCSB în lupta pentru campionat.

Gigi Becali se bazează pe Marius Șumudică și Rapid pentru FCSB în lupta pentru titlu cu CFR Cluj

”Derby-ul feroviar” este programat să se desfășoare luni, de la ora 20:30. Becali a intervenit la TV, la capătul confruntării Universitatea Craiova – FCSB 0-0. Patronul roș-albaștrilor a afirmat despre giuleșteni că pot să învingă orice echipă din România într-o zi bună.

În plus, latifundiarul a explicat că este în interesul alb-vișiniilor să treacă în Gruia de trupa pregătită de Dan Petrescu. Un succes i-ar aduce pe locul patru în play-off, poziție ce poate asigura prezența la barajul din Conference League în funcție de rezultatele din Cupa României Betano.

”De ce, nu poate să-i încurce? (n.r.- Rapid pe CFR Cluj) Să vedem, că e fotbal, nu? Vezi de treaba ta. Ei acum au posibilitatea să treacă în fața ‘U’ Cluj (n.r.- să ajungă pe locul patru).

Păi, vezi? Ei au nevoie de locul patru, ca să joace în cupele europene. Rapid nu e o echipă foarte valoroasă, dar într-o zi bună poate bate pe oricine. Prinde o execuție și gata, ce mare lucru”, a declarat Gigi Becali, într-o intervenție telefonică la primasport.ro.

Situația din Superliga României după Universitatea Craiova – FCSB 0-0

FCSB este sigură că va termina etapa a patra din play-off pe primul loc, chiar și în cazul în care CFR Cluj o învinge pe Rapid. În acest scenariu, roș-albaștrii și ”feroviarii” ar avea 36 de puncte. Niciuna dintre echipe nu a beneficiat de rotunjire, astfel că formația finanțată de Gigi Becali ar fi în avantaj pentru că a strâns mai multe puncte în sezonul regular.

În privința giuleștenilor, Rapid poate să urce până pe locul patru în Superliga României, la finele rundei, doar cu un succes în Gruia. Elevii lui Marius Șumudică ar ajunge astfel la 30 de puncte, cu o ”lungime” avans față de Dinamo și ”U” Cluj.

Cum arată clasamentul play-off-ului din SuperLiga României după Universitatea Craiova - FCSB 0-0
Cum arată clasamentul play-off-ului din SuperLiga României după Universitatea Craiova – FCSB 0-0 / Foto: Flashscore

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow