Golgheter în România, rezervă în străinătate! Probleme pentru fotbalistul vândut cu 1,3 milioane de euro
Atacantul urmărit de Mircea Lucescu a dat două goluri în șase luni și nu poate ridica deocamdată pretenții pentru un loc la echipa națională, care e în criză de atacanți
Ianis Stoica a părăsit campionatul României, în această vară, după câteva sezoane bune, în care a fost golgheterul lui Hermannstadt. Portughezii de la Estrella Amadora l-au semnat pentru 1,3 milioane de euro, bani pe care însă nu i-au plătit nici acum.
Ianis Stoica, doar rezervă la Estrella Amadora
Stoica se află pe lista lărgită a lui Mircea Lucescu, fiind fost component de bază al naționalei de tineret. Selecționerul își pusese speranțe în fotbalistul de 23 de ani, mai ales că naționala e în criză de atacanți, ținând cont că Denis Drăguș e suspendat pentru meciul cu Turcia, programat pe 26 martie 2026, la Istanbul.
Doar că, evoluțiile acestuia sunt departe de pretențiile unei prezențe la națională. De când a ajuns în Portugalia, Stoica a marcat două goluri și a dat două pase de gol. Iar aseară, în partida Estrella Amadora – Moreirense el a început meciul pe banca de rezerve. A intrat în minutul 46, însă tabela a rămas intactă, consfințind remiza albă, 0-0.
Ianis Stoica a atins o singură dată mingea în careul advers, atunci când a și șutat pe poartă. În total, el a lovit mingea doar de 25 de ori în cele 45 de minute jucate. Stoica este al doilea marcator al echipei, după portughezul Kikas (4 goluri), la egalitate cu nigerianul Marcus Abraham (2 goluri).
A marcat două goluri și a reușit două pase de gol
Ce-i drept, pe Stoica nici echipa nu-l ajută prea mult. În acest moment, Estrela Amadora este pe locul 14 în Liga Portugal, cu 15 puncte, după 15 etape, fiind mult mai aproape de retrogradare decât de prima parte a clasamentului. Iar etapa trecută, Ianis a suferit o lovitură la genunchi, care poate să fi contribuit la trecerea lui pe banca de rezerve.
La începutul lunii decembrie, după un meci bun făcut contra celor de la Arouca, Ianis Stoica a recunoscut că impactul cu fotbalul occidental a fost destul de contondent pentru el. În România, el jucase la Petrolul, FCSB, Metaloglobus, Dunărea Călărași, CSM Slatina, U Cluj și Hermannstadt.
Impactul cu fotbalul occidental a fost destul de dur
„Primele trei săptămâni au fost grele pentru mine, pentru că trebuia să fiu atent la multe lucruri, la modul în care funcționează totul, dar acum pot spune că oamenii de aici sunt foarte buni, fotbalul este la un nivel înalt și mă simt ca acasă. Nu mai simt nicio diferență între când sunt acasă și când sunt aici. Pentru mine, e același lucru acum.
E un fotbal foarte bun, foarte fizic. Credeam că seamănă mai mult cu cel spaniol, dar când am ajuns aici am văzut că e diferit, în sensul bun. Jucătorii au multă calitate și fiecare meci e greu, fie că joci cu ultima clasată, fie cu cele mai bune echipe din ligă”, spunea Ianis Stoica după ce a semnat cu Estrela, conform Flashscore.
Campionatul Portugaliei este dominat în acest sezon de FC Porto, care este neînvinsă, luând fața rivalelor Benfica și Sporting Lisabona. Dragonii au anunțat ieri transferul internaționalului brazilian Thiago Silva, care revine în Europa la 41 de ani. Acesta jucase în ultimele două sezoane la Fluminense.
Care este reacția ta?