„Hai să facem una românească!”. Gigi Becali a dezvăluit cum s-au desfășurat negocierile cu Dani Coman pentru Mario Tudose

Transferul lui Mario Tudose a picat pentru un moment, însă fundașul a fost la un pas să ajungă la FCSB. Gigi Becali a povestit cum au decurs negocierile pentru tânărul fotbalist

Sep 7, 2025 - 13:30
 0  2
„Hai să facem una românească!”. Gigi Becali a dezvăluit cum s-au desfășurat negocierile cu Dani Coman pentru Mario Tudose

Gigi Becali este în căutarea unui fundaș central la FCSB, iar Mario Tudose a fost una dintre variantele care i-au făcut cu ochiul patronului „roș-albaștrilor”. Tânărul stoper al lui FC Argeș se află în co-proprietate cu Benfica, iar Dani Coman i-ar fi propus „o românească” lui Mihai Stoica.

Gigi Becali, noi dezvăluiri despre transferul lui Mario Tudose: „I-a zis lui Meme să facem o românească”

FCSB și-a arătat interesul pentru Mario Tudose, fotbalist de perspectivă deținut de FC Argeș în co-proprietate cu Benfica. Gigi Becali era gata să plătească 1 milion de euro pentru tânărul fundaș, însă jumătate din sumă ar fi mers către formația lusitană.

Conform spuselor patronului FCSB, s-ar fi înțeles cu Dani Coman să facă o „românească”, ce consta în transferul propriu-zis pentru o sumă mult mai mică, urmând ca restul de bani să fie trimiși către piteșteni prin alte metode:

„Acum vreo 2-3 luni a fost Meme la un meci și mi-a spus de el că e de perspectivă, fundaș central, înalt, cum îmi place mie. S-a întâlnit cu Dani Coman și i-a zis: «Îl avem co-proprietate cu Benfica, dar lasă că facem noi una românească».

L-am sunat eu pe Dani, i-am zis că-i dau eu 500.000 lui Benfica. Și el zice: «Eu ce câștig?», referindu-se la FC Argeș, nu pentru el. El a crezut că 500.000 e oferta, nu se aștepta să dau atât, probabil. I-am zis că-i dau și lui (n.r. – FC Argeș) 500.000. Și zice: «Da, nea Gigi, să vedem cum o facem». Facem una românească, nu i-ai zis tu așa lui Meme? Eu mi-am dat seama aici.

Noi, FCSB, am făcut ofertă de 400.000, iar Benfica în 48 de ore trebuia să răspună. Au spus că nu-i interesează de el, deci Benfica nu a vrut să dea nici 200.000 pe el. Conform contractului, Benfica putea să plătească 200.000 și să-l ia ei”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.

„Găseam o formulă prin care să-i trimitem pe ceilalți 600.000”

„După ce s-a auzit că tatăl său nu ar vrea să-l lase, l-am sunat pe Dani și mi-a zis că s-ar fi supărat primarul că am zis că se comportă ca un mafiot. Mi-a zis că e vorbită treaba, dar să vedem cum o facem. Cu alte cuvinte, trebuia să dăm 400.000 de euro ca să ia Benfica 200.000 și după aceea, pentru ceilalți 600.000 găseam eu o formulă cum să-i dau. Îi puneam în niște clauze sau luam un junior de pe la ei și-l lăsam acolo… se fac din astea. Dacă aș fi dat direct 1 milion, Benfica trebuia să ia jumătate.

(n.r. – Acest lucru e legal?) Benfica putea să iasă să demonstreze, dar nu avea cum. Au demonstrat vreodată Sepsi cu Petrila? Acolo chiar era proba. Cum să fie împrumutul mai mare decât transferul definitiv. Tu crezi că pe ăia de la Benfica îi mai interesau ăștia 300.000?”, a mai spus Gigi Becali

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow