Hermannstadt umple conturile FCSB-ului înaintea meciului direct din SuperLiga. Ce se întâmplă cu Ianis Stoica și Tiago Goncalves
Chiar înainte de a se întâlni în prima etapă din noul sezon al SuperLigii, Hermannstadt și FCSB au ajuns la o înțelegere în privința lui Ianis Stoica.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/hermannstadt-fcsb-ianis-stoica.jpg?#)
Ianis Stoica este unul dintre cei mai curtați jucători în această perioadă de mercato și sunt șanse mici să rămână la Hermannstadt. Conducerea sibienilor a plătit însă datoria către FCSB pentru a nu avea probleme.
Hermannstadt, înțelegere totală cu FCSB pentru Ianis Stoica
Deși Gigi Becali l-a cedat definitiv pe Ianis Stoica la Hermannstadt în februarie 2024, patronul campioanei României avea de luat 500.000 de la gruparea sibiană până în această vară, altfel jucătorul urma să revină la FCSB.
Conform gsp.ro, clubul condus de Claudiu Rotar a achitat deja 300.000 de euro din datorie înaintea partidei programate sâmbătă, 12 iulie, de la ora 21:30, și urmează ca restul de 200.000 de euro să fie virați în conturile ”roș-albaștrilor” până la finalul lunii iulie.
Finanțatorul sibienilor anunța în urmă cu ceva vreme că atacantul va pleca în țările arabe pentru 2 milioane de euro, dar se pare că mutarea a căzut. În acest moment ar exista două oferte pentru Stoica, una din Turcia de 1,2 milioane de euro și alta din Portugalia de un milion de euro, dar Hermannstadt trage cu dinții să obțină măcar 1,5 milioane de euro.
Tiago Goncalves pleacă în Ungaria
Un alt jucător care a impresionat în tricoul celor de la FC Hermannstadt este portughezul Tiago Goncalves. Fundașul stânga a fost dorit de Rapid și Universitatea Craiova, dar în cele din urmă mutarea nu s-a realizat în niciuna dintre direcții.
Jucătorul în vârstă de 24 de ani s-a mai aflat și în atenția celor de la Slovan Bratislava, care au făcut o ofertă de 500.000 de euro, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, dar sibienii s-au ținut tare pe poziții și nu l-au dat.
În cele din urmă, Claudiu Rotar a spus pentru gsp.ro că Tiago Goncalves urmează să fie cedat în Ungaria, dar nu a oferit și numele echipei care îl va achiziționa. Finanțatorul lui FC Hermannstadt a mai precizat că va obține 800.000 de euro din vânzarea fundașului portughez.
Care este reacția ta?






