„Îi e frică lui Vassaras de Gigi Becali și de FCSB că are mai mulți suporteri?”. Cristi Balaj îl atacă pe șeful CCA și incendiază lupta la titlu în SuperLiga
Cristi Balaj incendiază lupta la titlu din SuperLiga cu acuze la adresa şefului CCA. Preşedintele celor de la CFR Cluj vrea ca Vassaras să analizeze public fazele controversate.
Arbitrajele controversate sunt o constantă în SuperLiga. Iar penalty-ul acordat FCSB-ului în meciul cu U Cluj a adus acuzele din partea rivalilor, care o spun mai voalat sau nu că roş-albaştri sunt avantajaţi de arbitraj.
Cristi Balaj îl atacă pe șeful CCA și incendiază lupta la titlu în SuperLiga: “Bîrligea a căzut cu efect întârziat. Pentru Costreie a fost evident”
Cristi Balaj a “tunat” la FANATIK SUPERLIGA la adresa şefului CCA, Kyros Vassaras, pe care îl invită să analizeze public deciziile controversate pro-FCSB din acest sezon. Preşedintele CFR-ului a făcut referire la henţul lui Ngezana din derby-ul cu Dinamo, penalty-ul lui Bîrligea, dar şi cel acordat lui Musi la Arad:
“La faza aia (n.r. de la FCSB – Dinamo, când Ngezana şterge mingea cu mâna în careu), unde a fost evident pentru marea majoritate a oamenilor, pentru Costreie nu a fost. În schimb, aici (n.r. la faza penalty-ului acordat pentru FCSB cu U Cluj), la o atingere, un contact la nivelul feţei…
Fundaşul a pus o barieră, a fost o atingere. Bîrligea a căzut cu efect întârziat. Pentru Costreie a fost evident. Băi, băiatule… Ce să înţeleagă Costreie după ce a fost felicitat la faza aia cu henţul?
“Aştept să văd cum va analiza Kyros Vassaras pentru opinia publică, faza de la UTA Arad – FCSB”
Echipele decid titlul, în primul rând. Noi trebuia să câştigăm cu U Cluj, am făcut unul dintre cele mai bune meciuri. Dacă am fi câştigat cu U Cluj, chiar şi cu acea fază de arbitraj la Chiricheş cu Louis Munteanu, atunci situaţia ar fi fost diferită.
Dar sunt greşeli în favoarea unei echipe mult mai mult decât anii anteriori. Aştept să văd cum va analiza Kyros Vassaras pentru opinia publică, faza de la UTA Arad – FCSB, faza cu Musi. Este o situaţie care se întâmplă foarte des.
“De ce nu face această analiză? Îi e frică de Gigi Becali, de FCSB?”
Eu ştiu ce mi-a explicat Kyros Vassaras când eram arbitru. Vreau să văd dacă a rămas consecvent. Nu ştiu de ce nu analizează această fază. Lumea e împărţită în două, nu ştiu în ce procent. Există o confuzie majoră.
Aştept să văd dacă a rămas consecvent. De ce nu face această analiză? Îi e frică de Gigi Becali, de FCSB? De faptul că FCSB are mai mulţi suporteri şi va fi deranjat?
Probabil că am solicitat eu şi o face intenţionat. Poate există şi un alt motiv, nu avea timp pentru asta”, a spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.
Cristi Balaj îl atacă pe șeful CCA și incendiază lupta la titlu în SuperLiga
Care este reacția ta?