Ilie Dumitrescu îi propune lui Mircea Lucescu un jucător de la U21 la naționala de seniori: „Un câștig mare de tot”
Cine e jucătorul român pe care Ilie Dumitrescu l-a remarcat la Campionatul European U21. „Mi s-a părut foarte bun, are și o tehnică foarte bună”.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/10/ilie-dumitrescu.jpg?#)
Naționala U21 a României a fost eliminată rapid de la Campionatul European din Slovacia. Tricolorii mici au fost învinși de Italia și Spania, la limită. Totuși, Ilie Dumitrescu, fost component al „Generației de Aur”, propune un jucător din echipa lui Pancu la reprezentativa de seniori.
Ilie Dumitrescu îl vrea pe Akdag la naționala de seniori
Tricolorii nu au făcut meciuri proaste în Slovacia, însă Italia și Spania au fost echipe mai experimentate. Louis Munteanu a înscris singurul gol al reprezentativei României de juniori, în debutul partidei cu naționala iberică.
Ilie Dumitrescu e de părere că, în viitorul apropiat, Umit Akdag, fundașul central împrumutat în ultimul sezon de Alanyaspor la Toulouse, ar putea face pasul la echipa națională de seniori a României. Acesta a jucat atât stoper, cât și mijlocaș defensiv.
„Louis Munteanu – Mircea Lucescu a spus că era titular la meciul cu Austria. Așa s-a pronunțat. Borza are și el șansa lui, dacă ar avea continuitate la Rapid.
Pentru mine, un câștig mare de tot este Umit Akdag și aș face orice efort ca el să facă pasul. L-am văzut în două meciuri, mijlocaș central și fundaș central. Mi s-a părut foarte bun, are și o tehnică foarte bună”, a precizat Ilie Dumitrescu, conform Digi Sport.
Umit Akdag ar putea refuza naționala României. Turcii au pus ochii pe el
Umit Akdag poate juca atât pentru România, cât și pentru Turcia. El și-a început cariera la FCSB și a fost timp de doi ani în lotul juniorilor de la Chelsea Londra. Ulterior, Alanyaspor l-a luat gratis. El a impresionat și pare un jucător de mare perspectivă.
În sezonul precedent, Umit Akdag a jucat în total 9 meciuri în Ligue 1 pentru Toulouse. Site-urile de specialitate îl evaluează la 600 de mii de euro. El ar putea fi, în viitor, o soluție în centrul apărării, lângă Radu Drăgușin, asta în cazul în care nu va alege să reprezinte Turcia.
2.67 este cota SUPERBET pentru pariul „1 solist” la meciul România U21 – Slovacia U21
Care este reacția ta?






