Împăcare istorică la un club din SuperLiga după scandalul uriaș de la meciul cu Dinamo. Au pus sigla galeriei pe tricouri. Exclusiv
Conflictul dintre suporterii Oțelului și conducerea clubului, izbucnit în startul acestui sezon, a luat sfârșit. Cristi Munteanu și unul dintre liderii Peluzei Nord au recunoscut reconcilierea.
Fotbalul fără suporteri nu are sens, iar în România pasiunea acestora a făcut ca multe echipe să renască din propria cenușă. Așa este și în cazul celor de la Oțelul Galați, club ajuns în faliment în urmă cu aproximativ 10 ani, dar care nu a fost lăsat să dispară de către fani.
Scandalul a luat sfârșit! Peluza Nord Galați și conducătorii Oțelului au făcut pace
Suporterii s-au organizat și au reînființat echipa, în 2016, și au luat-o din Liga a 4-a, până ce au reușit să revină în primul eșalon, în 2022. Implicarea lor la echipă a dispărut, iar modul în care cei din conducere au ales să ia anumite decizii a dus la fricțiuni între cele două părți.
Totul a „explodat” la partida cu Dinamo, din acest sezon, în care gălățenii, culmea, s-au impus, 2-1, dar o parte din liderii galeriei, ajunși în zona vestiarelor, au avut mai multe reproșuri pentru oficialii clubului. Imaginile surprinse de jurnaliști au fost dure, în contextul în care Cristi Munteanu a fost nevoit să suporte public mai multe acuzații din partea suporterilor. Fostului portar i s-a spus inclusiv că a ajutat suporterii dinamoviști cu bilete și că nu a uitat de cariera de jucător, în care a fost în curtea „câinilor”.
Spiritele s-au calmat și acum, la câteva luni distanță, gruparea gălățeană a luat o decizie prin care împăcarea cu Peluza Nord devine oficială. Pe tricou, din etapa viitoare, va sta scris însemnul ‘Peluza Nord’, după cum puteți vedea în fotografie de mai jos.

Cristi Munteanu, președintele Oțelului, confirmă împăcarea cu Peluza Nord Galați
Într-o reacție exclusivă pentru FANATIK, Cristi Munteanu a confirmat reconcilierea: „De la început era planul să îi punem pe tricouri că așa e frumos și acum revin băieții și pe stadion. Vrem ca împreună să ducem echipa cât mai sus și fără ei nu se poate. Am avut o ședință cu ei, am discutat, s-a trecut peste toate și avem cu toții un interes comun. Fără ei s-a văzut că e foarte greu. Echipa rezonează cu ei și sunt importanți. Când nu mai poți, te împinge galeria de la spate. La Galați am câștigat cu echipe importante cu ajutorul publicului.
Au fost chestii, dar s-au rezolvat. Suntem o familie de atâția ani. Și soțul cu soția se mai ceartă acasă. Cei care au interdicții trebuie să respecte legea, însă sunt în continuare aproape de echipă chiar dacă nu de pe stadion. Se caută noi membri și încearcă să umple peluza. Suntem singura galerie care are 40 de ultrași interziși. Am avut o ședință și cu Jandarmeria. Noi ne-am spus punctul de vedere și am ajuns la un numitor comun.
Ultrașii noștri nu au creat probleme pe niciun stadion și asta e o chestie palpabilă. S-au forțat lucrurile la adresa lor, dar sper că nu o să mai fie nicio problemă. Da, vin banii din drepturile TV. Din păcate e o situație economică dificilă în toată țara și e imposibil să nu afecteze și fotbalul. Noi încercăm să ne menținem pe linia de plutire. Ușor-ușor scăpăm și noi de datorii. Într-adevăr mai avem la ANAF de plată vreo 600.000 de euro, dar suma eșalonată pe o perioadă mai lungă. Dacă aveam datorii nu putem primi finanțare de la primărie sau Consiliul Județean”.
Suporterii Oțelului, reacție după împăcarea cu șefii clubului
Bogdan Gavriliu, unul dintre liderii Peluzei Nord Galați, a vorbit și el cu FANATIK: „Nu e că nu am vrut noi să venim, dar am vrut să facem o organizare pentru că era riscul să dispărem. Am ajuns la 50 și ceva de interdicții. Au mai venit unele după meciul cu Dinamo. Am fost aproape să facem o pauză mai lungă decât ne-am fi dorit. Am discutat cu mai mulți membri și vor veni să ne susțină. Veneau la tribună și acum vor reveni în peluză.
Sunt oameni care nu aveau treabă cu deplasările și acum vor să vină lângă noi să încurajăm echipa. Când am promovat era peluza plină. Cu Cristi Munteanu a fost o ceartă ca în familie. Lucrurile s-au rezolvat de-a a doua zi. Sper să fim cât mai mulți la următorul meci. A fost o ședință cu Jandarmeria și au spus că o să fie și ei mai înțelegători. Cu FCSB nu a fost o deplasare organizată, au venit oamenii pe cont propriu”.
Care este reacția ta?