Încă o crimă zguduie mișcarea ultras din Europa! Liderul fanilor, împușcat în plină stradă, la Belgrad

La câteva ore distanță de când cel care conducea galeria lui Benfica a fost găsit împușcat în cap, un alt lider al suporterilor, dar din Serbia, a fost omorât. Toate detaliile despre victimă.

Nov 23, 2025 - 21:00
 0  0
Încă o crimă zguduie mișcarea ultras din Europa! Liderul fanilor, împușcat în plină stradă, la Belgrad

Liderul fanilor lui Partizan din Zemun, Tadija Pantic (23 de ani), a fost ucis, sâmbătă, în Belgradul Nou. Până în prezent, nimeni nu a fost arestat pentru această crimă. Presa din capitala Serbiei relatează că la atac au participat două persoane. Anterior, victima mai fusese ținta unor tentative de asasinat. Crima a avut loc în jurul orei 11:40 (n.r. ora locală), pe Bulevardul Arsenija Čarnojevića.

Cum a fost ucis Tadija Pantic, liderul fanilor lui Partizan din Zemun

Potrivit informațiilor neoficiale de la publicația Blic, doi atacatori au participat la uciderea lui Tadija. Se presupune că aceștia se aflau pe un scuter fără numere de înmatriculare și purtau căști. Ultrasul lui Partizan a fost prins într-o ambuscadă de cei care i-au luat viața.

Până în clipa de față, nu se cunosc toate circumstanțele crimei. Sâmbătă, poliția i-a interogat pe angajații barului din imediata apropiere a locului atacului. Se presupune că Tadija Pantic a văzut la un moment dat că este urmărit și a început să fugă. Cu toate acestea, ucigașul l-a ajuns din urmă și a tras mai multe focuri de armă asupra lui.

Ambulanța a venit la câteva minute după împușcături, dar medicii au putut doar confirma decesul tânărului.

Câte împușcături s-au auzit, potrivit angajatei unui bar

O angajată a unui bar din apropiere a povestit, sâmbătă, ce s-a întâmplat.

Era o dimineață liniștită, nu era nimeni acolo. Din senin s-a auzit o împușcătură, apoi patru sau cinci la rând. La început am crezut că sunt petarde, dar mi-am dat seama că nu erau”, a spus femeia.

După cum a adăugat ea, trupul lui Tadija Pantic nu a fost găsit departe de local.

Nu m-am simțit deloc confortabil, trupul tânărului era acolo, în imediata apropiere a locului unde lucrez. Poliția a venit repede, i-a interogat pe toți. Acum sunt la un alt bar. Nu am văzut pe nimeni fugind pe stradă, probabil s-a îndreptat spre clădiri, sunt multe pasaje acolo. De asemenea, sunt multe camere de filmat aici, pe stradă”, a mai spus ea.

Poliția îi caută în continuare pe atacatori. Până în prezent, nu se cunoaște motivul asasinatului, care i-a tulburat pe cetățenii din Belgrad sâmbătă dimineață.

Câte tentative de asasinat au avut loc asupra lui Tadija Pantic

Potrivit publicației Kurir, Tadija Pantic a mai fost victima a două tentative de asasinat. În iunie, pe podul Gazela, ultrașii lui Delije (Steaua Roșie Belgrad) au înconjurat cu scutere mașinile care îi transportau pe Grobari (Partizan) după un meci de baschet. S-au tras focuri de armă, iar vehiculul în care se afla Tadija a fost lovit de mai multe gloanțe.

De asemenea, Tadija Pantic a mai fost aproape de moarte atunci când Martin Sipkovski a pierit într-o explozie într-un imobil din Belgrad. Macedoneanul fusese angajat să-l ucidă pe fanul lui Partizan, dar ar fi activat fără intenție explozibilul. Ancheta se află și acum în desfășurare.

Liderul ultrașilor de la Benfica, găsit împușcat în cap

Tragedie din Belgrad a venit la doar câteva ore după ce Sergio Caetano, liderul ultrașilor lui Benfica, a fost găsit împușcat în cap chiar lângă stadionul echipei pe care o susținea. Acesta a fost găsit în mașina sa, fără suflare.

În mediul online, a fost avansată varianta potrivit căreia Sergio Caetano ar fi fost asasinat în urma unor reglări de conturi între indivizi din lumea interlopă a Lisabonei. Poliția a demarat o anchetă în acest caz.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow