Incredibil: gol rar văzut sub ochii lui Sorescu și Maxim! A lăsat poarta goală și s-a dus să se bată cu adversarii. Video
Scene halucinante la un meci din Turcia, dintre Gaziantep și Eyupspor, cu un gol marcat în ultimele secunde ale partidei, după ce portarul s-a dus să se confrunte cu un adversar.
Când totul părea să se încheie, în minutul 90+5, un conflict pornit în careul lui Eyupspor, între un atacant și fundaș, a adus un gol marcat de gazde.
Imagini halucinante din Turcia. Gol cum rar se vede la meciul cu Maxim și Sorescu
Portarul celor de la Eyupspor, Marcos Felipe, a lăsat poarta goală, după ce a văzut că la doar câțiva metri de el exista un scandal. Un atacant de la Gaziantep a căzut în careu și a cerut penalty, însă nu s-a acordat nimic, moment în care adversarii au început să-l certe și să-l acuze că simulează. De acolo și până la un conflict a fost doar un pas, iar fotbaliștii au părut că nu se potolesc până nu intervine centralul.
Halucinant este faptul că arbitrul nu fluierase, iar cei de la Gaziantep se aflau în atac, iar faza s-a încheiat cu un gol. Emmanuel Boateng a sprintat cu mingea spre careu, a șutat spre poarta goală și a punctat fără mari dificultăți. Jucătorii au părut uimiți de modul în care s-a marcat, iar centralul a făcut semn către jumătatea terenului, semn că nu s-a produs nimic neregulamentar.
???? Gaziantep FK x ikas Eyüpspor maçının son dakikalarında çok ilginç gol!
⚽ Drissa Camara ile Robin Yalçın’ın tartışma yaşadığı anlarda, Emmanuel Boateng topu ağlarla buluşturdu…pic.twitter.com/VrNaRDlutX
— Fanatik (@fanatikcomtr) November 29, 2025
Suspiciuni după golul ciudat marcat în Turcia
Imaginile de la meciul dintre Gaziantep și Eyupspor ne duc cu gândul la posibile manipulări de rezultat, asta pentru că datorită reușitei ciudate s-a îndeplinit un pronostic folosit des de pariori și anume că se înscriu minim 3 goluri în meci. Portarul, după cum se vede, se uită la fază, vede că arbitrul nu fluieră și că atacantul vine cu mingea către careul său, dar cu toate acestea alege să ignore faza.
Comportamentul său este rar văzut și atrage suspiciuni, mulți dintre oamenii care au văzut faza au speculat deja pe seama faptului că acesta ar fi un meci trucat pentru pariuri. Rămâne de văzut dacă se va deschide o anchetă și dacă se vor face investigații cu privire la modul în care partida dintre Eyupspor și Gaziantep s-a încheiat, 1-2, cu goluri venite în minutul 88 și 90+5.
Scandal uriaș în Turcia. Jucători și arbitri, prinși că pariază pe meciuri din Super Lig
Scandalul care zguduie fotbalul turcesc a izbucnit după ce Turkish Football Federation (TFF) a dezvăluit implicarea masivă a arbitrilor și oficialilor în pariuri ilegale. Peste 370 de arbitri au fost identificați cu conturi active la casele de pariuri, iar 152 dintre ei plasaseră pariuri care ar fi putut influența rezultatele meciurilor. Autoritățile au emis mandate de arestare pentru 21 de persoane, printre care 17 arbitri și președintele unui club de primă ligă, iar sute de alți arbitri au fost suspendați preventiv. Ancheta penală, coordonată de procurorii din Istanbul, vizează acuzații de meciuri aranjate, manipularea rezultatelor și abuz în serviciu, afectând credibilitatea întregului act de arbitraj din Super Lig și ligile inferioare.
Scandalul nu se limitează la arbitri: Turkish Football Federation a anunțat că peste 1.000 de jucători profesioniști sunt anchetați pentru pariuri ilegale, inclusiv 27 de fotbaliști din prima ligă. Peste 100 de jucători au fost deja suspendați temporar, iar unii cluburi din ligile inferioare au rămas aproape fără echipe după ce majoritatea fotbaliștilor au fost sancționați. Federația continuă investigațiile, în timp ce comunitatea fotbalistică turcă se confruntă cu un adevărat cutremur, iar viitorul multor cariere și integritatea competițiilor sunt puse sub semnul întrebării.
Care este reacția ta?