Incredibil! Italienii au descoperit marea problemă a lui Inter în mandatul lui Cristi Chivu: „Trebuie să rezolve”
Dincolo de seria de eșecuri contra echipelor puternice, Interul lui Cristi Chivu are și o altă mare problemă, care a fost scoasă în evidență de presa din Italia după înfrângerea cu Liverpool.
Interul lui Cristi Chivu a suferit un nou eșec contra unui adversar puternic. Liverpool s-a impus cu 1-0 pe San Siro și este cel mai nou nume pe o listă pe care se mai află AC Milan, Napoli, Atletico Madrid și Juventus. Pe lângă această „serie” însă, „nerazzurrii” au și o altă mare problemă sub comanda tehnicianului român: au pierdut toate meciurile în care au fost conduși.
Italienii au scos în evidență o mare problemă a lui Inter în mandatul lui Cristi Chivu
Inter a disputat 21 de meciuri oficiale în acest sezon, în care a înregistrat 15 victorii și 6 înfrângeri. O mare problemă pentru Cristi Chivu este faptul că echipa sa a pierdut toate partidele în care a fost condusă, aspect scos în evidență de cei de la Tutto Mercato Web. „Dacă examinăm meciurile, realizăm că Inter a fost condusă în șase partide și le-a pierdut pe toate.
Dinamica meciurilor este diferită, deoarece în unele dintre ele egalitatea a fost restabilită temporar, precum în Spania acum două săptămâni (n.r. 1-2 cu Atletico Madrid), iar în altele rezultatul chiar a fost întors, dar, în final, esența este aceeași: zero puncte. E greu de spus dacă este vorba despre o problemă mentală, tehnică, tactică sau fizică, dar e clar că reacția Interului nu există.
Iar nivelul jocului nu este un argument, deoarece ocaziile apar des, însă ori nu sunt transformate în goluri, caz în care nu mai au niciun rost, ori echipa înscrie, dar apoi se prăbușește din nou. Chivu trebuie să rezolve această problemă”, a notat site-ul italian.
Ce urmează pentru Inter în acest final de an
Inter a „încheiat socotelile” cu UEFA Champions League în 2025 după eșecul suferit marți seară contra lui Liverpool, 0-1, ultimele două dispute ale „nerazzurrilor” din faza ligii urmând a avea loc anul viitor, pe teren propriu contra lui Arsenal și în deplasare împotriva Borussiei Dortmund.
Pentru echipa lui Cristi Chivu urmează o partidă pe terenul formației patronate de Dan Șucu, Genoa, în Serie A. Disputa va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 19:00. Apoi, „nerazzurii” se vor deplasa în Arabia Saudită, unde vor avea loc partidele din Supercupa Italiei.
Pe 19 decembrie, de la ora 21:00, Inter va întâlni Bologna în semifinale, iar dacă se va impune, va disputa finala pe 22 decembrie, contra învingătoarei din disputa Napoli – AC Milan. Apoi, formația pregătită de Cristi Chivu va reveni în „Cizmă” pentru ultimul meci al anului, care va avea loc pe 28 decembrie, împotriva celor de la Atalanta.
Care este reacția ta?