Întăriri pentru Cristi Chivu! Inter transferă de la viitoarea adversară a FCSB-ului
Inter a găsit înlocuitor pentru Denzel Dumfries, care riscă să ajungă la operație. Cristi Chivu primește întăriri chiar de la viitoarea adversară a FCSB-ului din Europa League.
Denzel Dumfries nu mai joacă pentru Inter din 9 noiembrie, când a fost înlocuit în minutul 56 al meciului cu Lazio din cauza unei accidentări. În continuare, fundașul dreapta acuză dureri cumplite la glezna stângă și, pentru moment, nu se știe când va reveni pe gazon. În aceste condiții, Inter a început să-i caute înlocuitor.
Ce fotbalist ar putea veni sub comanda lui Cristi Chivu
Potrivit Sky Sport, președintele Giuseppe Marotta și directorul sportiv Piero Ausilio iau foarte serios în considerare să-l transfere, în ianuarie, pe Moris Valincic, de la Dinamo Zagreb. În vârstă de 23 de ani, fundașul dreapta mai are contract cu clubul croat până pe 30 iunie 2029. De-a lungul carierei, a mai bifat 61 de meciuri pentru NK Istra și 42 de apariții pentru Siroki Brijeg.
Pentru Dinamo Zagreb, viitoarea adversară a FCSB-ului din Europa League, a jucat 14 partide. Moris Valincic ar putea fi primul transfer pentru Cristi Chivu în 2026. Inter are o relație excelentă cu clubul din Croația, în vara discutându-se inclusiv despre mutarea lui Petar Susic. Pe site-ul de specialitate Transfermarkt, Valincic este cotat la 2 milioane de euro.
Cu ce probleme se confruntă Denzel Dumfries
Cristi Chivu are mari probleme în banda dreaptă, iar Denzel Dumfries este, în continuare, în afara lotului. Există, de asemenea, pericolul ca olandezul să fie supus unei intervenții chirurgicale. Astfel, absența s-ar prelungi și mai mult.
„Absent de o lună și fără niciun indiciu cu privire la data întoarcerii sale, starea olandezului a provocat îngrijorare la Inter. El s-a accidentat la gleznă într-o coliziune cu Zaccagni, dar a rămas pe teren încă 20 de minute.
De atunci, durerea nu a dispărut: de fapt, de fiecare dată când a încercat să continue, a fost nevoit să se oprească. Adevărata problemă este că încă nu se știe ceea ce o provoacă”, scrie cotidianul italian Corriere dello Sport.
Jurnaliștii mai adaugă că „mai degrabă, ar fi vorba de un tendon, dar nu se știe cu certitudine cum să se procedeze. Prin urmare, s-a decis efectuarea unei serii de teste și consultări pentru a obține informații mai precise.
Săptămâna viitoare, odată cu obținerea rezultatelor, se va evalua situația. Speranța e că nu doar că starea lui se va îmbunătăți, dar că va fi posibilă identificarea celui mai eficient tratament.
În prezent, Inter nu ia în considerare intervenția chirurgicală, dar există pericolul de a se ajunge la această soluție extremă”.
Care este reacția ta?