Internaționalii FCSB, pregătiți de Austria – România: „Batem orice adversar, asta e mentalitatea noastră!”. Video

Adrian Șut, Daniel Bîrligea și Mihai Popescu au vorbit despre partida cu Austria și despre drumul „tricolorilor” către turneul final al Cupei Mondiale.

Jun 7, 2025 - 16:00
 0  1
Internaționalii FCSB, pregătiți de Austria – România: „Batem orice adversar, asta e mentalitatea noastră!”. Video

Campioni cu FCSB în sezonul recent încheiat, Adrian Șut, Daniel Bîrligea și Mihai Popescu au fost convocați de selecționerul Mircea Lucescu pentru acțiunea echipei naționale din această lună. Cei trei fotbaliști ai formației „roș-albastre” au prefațat duelul de la Viena contra Austriei.

Ce au declarat Adrian Șut și Daniel Bîrligea despre meciul Austria – România

Adrian Șut a analizat partidele pe care „tricolorii” le vor disputa contra Austriei și Ciprului în drumul spre Cupa Mondială. „Sunt meciuri importante, cu siguranță toată lumea o să dea tot ce poate pentru echipa națională, să facă spectatorii mândri, să își facă familia mândră.

Cu siguranță, putem să batem orice adversar. Nu o să fie un drum ușor, nu a fost nici cel pentru EURO, dar dacă noi facem ce trebuie, muncim pe teren și suntem împreună cum am fost până acum, putem să facem rezultate mari”, a afirmat mijlocașul.

Conform informațiilor dezvăluite de FANATIK, Daniel Bîrligea va fi titularizat de Mircea Lucescu la Viena, acesta fiind preferat noului său coechipier de la FCSB, Denis Alibec. „Este un meci greu, vom lupta cu toate puterile, o să ne dorim victoria, ar însemna foarte mult. Trebuie să câștigăm, dacă nu câștigi, va fi mult mai greu. O victorie ne-ar ajuta foarte mult”, a declarat atacantul campioanei.

Mihai Popescu, extrem de încrezător pentru meciul contra Austriei: „Sunt sigur de victoria noastră”

Mihai Popescu va fi din nou titular în centrul defensivei, iar apărătorul are o atitudine extrem de pozitivă în privința partidelor din această lună. (n.r. suntem obligați să luăm șase puncte?) Da, cu siguranță. Mergem la victorie, asta este mentalitatea noastră, ăștia suntem noi.

Jucăm la victorie și ne dorim din tot sufletul să luăm șase puncte. Sunt jucători valoroși, Austria este o echipă puternică, dar am demonstrat de atâtea ori că și noi suntem o echipă foarte puternică, mai ales dacă vom juca împreună.

Avem jucători valoroși, care joacă în campionate puternice. Grupul va face diferența și sunt sigur de victoria noastră. Sunt băieți care vor lipsi, dar vor fi alături de noi, iar cei care îi vor înlocui vor da 200% pentru națională”, a transmis fundașul.

Adrian Șut, Daniel Bîrligea și Mihai Popescu au prefaţat meciul Austria - România

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow