Internaționalul român cotat la 1,2 milioane de euro a semnat: „Abia așteptăm să te revedem în acțiune”

Bogdan Racovițan s-a accidentat grav în vara anului trecut și nu a bifat decât trei meciuri în acest sezon pentru polonezii de la Rakow.

May 30, 2025 - 13:00
 0  1
Internaționalul român cotat la 1,2 milioane de euro a semnat: „Abia așteptăm să te revedem în acțiune”

Bogdan Racovițan așteaptă să revină după accidentarea suferită la genunchi, iar fundașul român a primit o veste excelentă de la echipa sa. Rakow a decis să activeze clauza de prelungire a contractului său, iar noua înțelegere este valabilă până în iunie 2026.

Bogdan Racovițan și-a prelungit contractul cu Rakow

În vârstă de 24 de ani, Bogdan Racovițan știe unde va juca din sezonul următor. Accidentat grav la genunchi la începutul sezonului recent încheiat, fotbalistul român și-a prelungit contractul cu Rakow.

El avea înțelegerea valabilă până la finalul acestei stagiuni, dar avea o clauză pe care clubul o putea activa pentru a prelungi automat contractul său cu încă un an. Lucru care s-a și întâmplat.

Clubul polonez a anunțat joi seară că acesta va continua și din sezonul următor în Ekstraklasa. El a fost transferat în ianuarie 2022 de la FC Botoșani în schimbul sumei de 600.000 de euro, după ce fusese format la juniorii lui Dijon.

„’Bogdi’, abia așteptăm să te revedem în acțiune!”, au scris cei de la Rakow Częstochowa, pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Bogdan Racovițan, vot de încredere din partea conducerii lui Rakow

Bogdan Racovițan este încă un jucător important pentru Rakow, dovadă și decizia de prelungire a contractului său până în vara anului viitor. Fotbalistul român a bifat 70 de apariții pentru polonezi, reușind să marcheze 5 goluri și să ofere 2 pase decisive.

El și-a trecut în palmares alături de gruparea din Ekstraklasa și un titlu de campion al Poloniei, o Cupă, respectiv o Supercupă a Poloniei. 1,2 milioane de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow