Ioan Ovidiu Sabău iese la atac înainte de derby-ul cu CFR Cluj: „Noi am fost cei mai dezavantajați”

CFR Cluj și ”U” se întâlnesc sâmbătă în ultimul derby al Ardealului din acest sezon, iar Ioan Ovidiu Sabău a prefațat disputa din Gruia.

May 2, 2025 - 23:30
 0  1
Ioan Ovidiu Sabău iese la atac înainte de derby-ul cu CFR Cluj: „Noi am fost cei mai dezavantajați”

Universitatea Cluj a reușit trei succese în fața CFR-ului în actuala ediție de campionat, iar formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău visează la a patra victorie contra marii rivale. Antrenorul „șepcilor roșii” a prefațat disputa din Gruia.

Ioan Ovidiu Sabău își dorește participarea în cupele europene cu Universitatea Cluj

Universitatea Cluj visează să încheie sezonul pe loc de cupe europene, iar „șepcile roșii” vor avea nevoie de un rezultat mare pe terenul rivalei CFR Cluj. Conducerea clubului din Gruia a luat măsuri după incidentele de la ultimul meci și a alocat un anumit sector suporterilor oaspeți.

Fanii Universității Cluj nu au fost de acord cu decizia oficialilor de la CFR și au ales să boicoteze și să nu se prezinte la meciul care va avea loc pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.

Mai mult decât atât, în imediata vecinătate a stadionului Cluj Arena, va fi amenajat un spațiu unde suporterii celor de la ”U” Cluj vor putea vedea disputa din Gruia pe un ecran imens.

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit la conferința de presă dinaintea partidei despre lipsa suporterilor, dar a decis să transmită și un mesaj în ceea ce privește erorile de arbitraj care s-au făcut în acest play-off.

„În afară de ambițiile care trebuie să existe, noi trebuie să ne gândim cum să jucăm, să găsim echilibru între atac și apărare. Ei vin după trei înfrângeri, orgoliile sunt foarte mari. Ne așteaptă să își ia revanșa. Starea noastră contează cel mai mult, dacă într-adevăr ne dorim să avem continuitate în rezultate.

Venim după două victorii foarte importante, jocuri bune. Meciul este oglinda mea. Va conta absența suporterilor. Nu ar trebui să se întâmple acest lucru, dar uite că se întâmplă. Suporterii trebuie să fie acolo, stadioanele trebuie să fie pline, asta creează o emulație, o stare de spirit. E prima dată când mi se întâmplă așa ceva”.

Ioan Ovidiu Sabău: „O cupă europeană ar fi extraordinară”

„Mă aștept la o reacție foarte dură din partea CFR-ului. Trebuie să fim în formă bună pentru a putea scoate un rezultat bun. Ne dorim să fim agățați de primele locuri, ne gândim mai puțin la meciul cu FCSB. O cupă europeană ar fi extraordinară pentru club, fani și pentru mine ca antrenor.

(n. r. lipsa suporterilor la meci) Sigur că e un minus. Sunt momente bune sau mai puțin bune în care ai nevoie să simți că ești susținut, încurajat. Ne concentrăm pe detalii despre joc. Au un joc periculos pe contraatac, fazele fixe, imediat verticalizează, în lateral sunt foarte buni 1 la 1.

Este o echipă care din 2-3 situații îți dă gol. Este o echipă pragmatică. (n. r. dacă se teme de arbitraj) Depinde cine va fi. Când s-au făcut statisticile s-a văzut că noi am fost cei mai dezavantajați, deși toți se plâng că sunt dezavantajați. Când se greșește în favoarea noastră nu zicem nimic”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la conferința de presă premergătoare partidei cu CFR.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow