Ion Marin, anunț surprinzător după Danemarca U19 – România U19 0-3: „N-o să fie nicio petrecere”. Video
Ion Marin le-a dat peste nas contestatarilor și a calificat România în semifinale la Euro U19. După 3-0 cu Danemarca, „Săpăligă” a luat o decizie surprinzătoare
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/romania-u19-spania-u19-campionatul-european-u19-16062025-scaled.jpg?#)
Ion Marin (70 de ani) le-a închis gura celor care l-au criticat că nu l-a convocat pe Mihai Toma la naționala U19. România a învins Danemarca U19 cu 3-0 și, chiar și fără vedeta de la FCSB, s-a calificat în semifinalele Campionatului European.
Ion Marin menține ordinea și disciplina după Danemarca U19 – România U19 0-3: „Pregătim meciul cu Olanda”
În urma victoriilor din Grupa A, cu Muntenegru (2-1) și cu Danemarca (3-0), România U19 s-a calificat în „careul de ași” de ași de la Euro. Pentru un loc în finală, „tricolorii” lui Ion Marin se vor duela cu reprezentativa Olandei. Meciul are loc luni, 23 iunie, de la ora 21:00, pe Giulești.
„Au făcut față presiunii. A fost un meci de totul sau nimic și au reușit să ia tot, adică să jucăm și noi o semifinală. O să vă surprind, dar nu o să fie nicio petrecere, pregătim meciul cu Olanda.
Eu mi-am făcut datoria și am spus că-mi doresc o semifinală. Datoria mi-am făcut-o. Trebuie să ne facem calculele, să vedem după controlul medical cu câți rămânem, sunt ceva probleme. Important este că acești copii au arătat fantastic, sunt o echipă și au reușit să câștige. Ei trebuie să fie un exemplu pentru următoarele generații”, a declarat Ion Marin, după Danemarca U19 – România U19 0-3.
„Am căutat să găsesc un grup care să aibă un spirit de sacrificiu”
„Săpăligă” n-a ezitat să îi înțepe pe cei care l-au criticat că nu l-a convocat pe Mihai Toma, de la FCSB. În plus, la finalul partidei de pe „Arcul de Triumf”, care s-a jucat cu aproximativ 8000 de fani în tribune, „tricolorii” U19 au fost felicitați la vestiare de Mircea Lucescu.
„Au primit din partea domnului Lucescu un discurs scurt, la obiect și i-a felicitat. I-a îndemnat să ofere mai mult și asta le vom cere și noi.
Grupul este constituit de toată echipa. În momentul în care era planificat să jucăm la acest european, eu am căutat să găsesc un grup care să aibă un spirit de sacrificiu, un spirit de echipă și un grupa care să aibă un spirit în teren. Eu sper să-i văd mai departe la U20, U21 și ne-am bucura foarte tare dacă ar ajunge câțiva dintre ei la echipa mare”, a adăugat selecționerul României U19.
Ion Marin, declaratii dupa Danemarca U19 - Romania U19
Care este reacția ta?






