Ion Țiriac nu a fost prezent la înmormântarea prietenului său, dar l-a trimis pe Ilie Năstase. Cum arată coroana de flori depusă de miliardarul român. Foto
Ion Țiriac nu a putut fi prezent la înmormântarea unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi. Motivul pentru care l-a trimis pe marele Ilie Năstase în locul său și ce coroană de flori a depus.
Ilie Năstase a dezvăluit că Ion Țiriac nu poate ajunge la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli, de la Roma, însă a transmis că a discutat cu acesta și că a fost rugat să-i țină locul.
Ilie Năstase, prezent la înmormântarea lui Pietrangeli. De ce a absentat Ion Țiriac
Omul de afaceri a trimis totuși o coroană de flori la înmormântare, chiar dacă nu a putut participa. Năstase spune că Pietrangeli a fost un om care i-a ajutat pe el și pe Ion Țiriac când erau tineri sportivi.
„Sunt la Milano, am fost la Consulatul de la Milano. Plec de aici la Roma, la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli. Domnul Țiriac nu poate veni, dar m-a trimis pe mine. La începutul carierei, Nicola Pietrangeli a fost primul tenismen pe care l-am întâlnit, ca și jucător mai important. Cred că era în 1966, la Roma. Aveam 20 de ani.
Ne-a ajutat foarte mult și pe mine și pe Ion Țiriac. Tatăl lui era reprezentantul firmei Lacoste. Noi nu prea aveam echipament și ne-a oferit echipament. Țin minte că acela a fost primul meu echipament. Eram prieteni foarte buni. Vine și prințul Albert de Monaco la Roma, la înmormântare”, a spus Ilie Năstase, citat de Prosport.

Cine este Nicola Pietrangeli, bun prieten cu Ion Țiriac
Nicola Pietrangeli a fost una dintre cele mai mari legende ale tenisului italian şi nu întâmplător este privit ca un simbol al sportului alb din peninsulă. Născut în 1933 la Tunis, din tată italian şi mamă rusă, Pietrangeli a devenit primul italian care a câştigat un turneu de Mare Şlem. În 1959 şi 1960, el a obţinut titlul la simplu la Roland Garros, performanţe care l-au consacrat imediat printre marii sportivi ai epocii.
Pe lângă succesele sale de la Grand Slam, Pietrangeli s‑a remarcat şi ca un excelent jucător de zgură, cu performanţe consistente în competiţii internaţionale şi pe arena Davis Cup, unde a devenit “cel mai titrat” italian din toate timpurile. După retragerea din activitatea competițională, a rămas o prezență marcantă în lumea tenisului, iar curtea de la Foro Italico care îi poartă numele, Stadio Pietrangeli, este o dovadă a impactului său durabil asupra tenisului italian.
Care este reacția ta?